In data de 11 martie, Centrul de Afaceri IDEO a gazduit conferinta de presa de final de cursa a echipei Roadmanians. Cei trei membri ai echipei au impartasit celor prezenti cateva din experietele inedite din cursa de raliu Budapest – Bamako.
Calatoria lor a inceput in luna ianuarie in Iasi, echipa urmand apoi sa traverseze 10 tari: Ungaria, Slovenia, Italia, Franta, Spania, Maroc, Sahara Occidentala, Mauritania, Senegal si Guinea Bissau. Au avut de parcurs in total 10.000 km pana la linia de sosire din Bissau, capitala statului vest african.
In Budapesta au cunoscut si celelalte echipe concurente, cu masini performante si foarte bine dotate pentru o astfel de cursa, sisteme de navigatie care valorau enorm, piloti profesionisti dar si echipaje fara nici o experienta sau fara masini preparate.
Raliul a debutat cu o etapa foarte lunga – supermaratonul de 3.600 km din Budapesta pana in Tinghir, in centrul Marocului. Probele speciale din Europa s-au desfasurat in Ungaria, Slovenia si Italia si au testat tehnicile de condus pe zapada si noroi pe timp de zi si de noapte ale concurentilor. Urmatoarea parte a supermaratonului a fost la alegerea fiecarei echipe si a constat in alegerea locului prin care urma sa se faca traversarea Mediteranei. Roadmanians a ales sa treaca stramtoarea Gibraltar, aceasta insemnand inca 2.000 km de condus.
Dupa traversarea muntilor Atlas, echipa ieseana a ajuns in cochetul orasel Tinghir din inima tinutului berber, inainte de termenul limita, primind si punctele bonus pentru terminarea la timp a unei etape. Supermaratonul de trei zile a fost incheiat pe un onorabil loc 11.
Marea provocare abia acum a inceput. Si pentru un plus de adrenalina, tinerii au realizat ca sistemul lor de navigatie pentru Africa nu recunoaste decat drumurile si orasele principale. Din acest moment si pana la finalul competitiei, ieseni