Generoasă, ironică, jucăuşă, de o modestie răpitoare şi un simţ al umorului negru incontestabil, Ada Milea este artistul şi producătorul independent care smulge lacrimi şi aplauze frenetice, care generează emoţii pierdute în copilărie sau revelaţii tulburătoare ale maturităţii lucide. “Nu mi-am făcut loc pe scenă fâlfâind vreo fustă scurtă”.
S-a născut la Târgu-Mureş, a făcut ravagii la Bistriţa, unde şi-a început cariera în teatru şi muzică pe scena Colegiului “Liviu Rebreanu”, în trupa de teatru Asterix şi a dat lovitura la Bucureşti, unde locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în prezent, atunci când nu este invitată să concerteze pe scenele occidentale. Pentru că, în 23 martie, Ada Milea are de susţinut un concert lângă Frankfurt, în 27 martie o puteţi admira la Teatrul Naţional din Cluj, cu spectacolul “Cântece de iarnă pentru toate anotimpurile”, iar la începutul lunii aprilie va prezenta “Insula”, după Gellu Naum, în San Diego, la Universitatea din California, alături de Alexandru Bălănescu.
Cum se descurcă în lumile spectacolului şi ale muzicii femeia Ada Milea? Foarte bine: “N-am observant că ar exista vreo diferenţă de “tratament” pe sexe. Probabil din cauză că nu mi-am făcut loc pe scena fâlfâindu-mi vreo fustă scurtă...Nu există avantaje sau dezavantaje pe care să le cunosc...”
A fost, o vreme, actriţă la Teatrul Naţional din Târgu Mureş, a realizat coloana sonoră a unor spectacole jucate la Teatrul Odeon, Teatrul Bulandra, Teatrul Naţional din Bucureşti, Târgu Mureş şi Timişoara, Teatrul Nottara, Teatrul Luni de la Green Hours şi Teatrul Act din Bucureşti, a susţinut un curs despre Valoarea melodică şi ritmică a limbajului poeziei la Academia de Teatru şi Film Athanor, înfiinţată şi condusă de regizorul David Esrig, undeva la graniţa dintre Germania şi Austria. A fost unul dintre puţinii români care au fost selectaţi să facă parte din