Dacă vă uitaţi din când în când la ce conţine factura de electricitate, ştiţi deja că sunt taxate cel puţin două lucruri pe care nu le-aţi văzut vreodată livrate: “certificate verzi” şi “contribuţie pentru cogenerare”. Dacă v-aţi uitat recent, aţi constatat că aceste două taxe se apropie deja de 20% din valoarea facturii.

Vecinii bulgarii s-au uitat deja, au ieşit cu facturile în stradă şi au răsturnat un guvern.

Dar ce sunt aceste taxe şi de ce le plătim?

Ambele sunt directive europene relativ recente, adoptate într-o formă sau alta de toate ţările membre. România a ales însă formele cele mai dure şi a negociat cel mai puţin avantajele pe care le avea deja. De ce? Pentru ca “băieţii deştepţi” să poată călări în continuare sistemul energetic.

Certificate Verzi (RES – renewable energy support).

Este o formulă prin care distribuitorii de energie (deci, în final, consumatorii) subvenţionează investiţiile în surse de energie regenerabilă – eolian, solar, hidro, biomasă.

În total, în următorii 10 ani ar trebui ca 10 miliarde de euro să iasă din buzunarele consumatorilor şi să intre în ale producătorilor de energie verde. Metoda prin care se întâmplă acest transfer este următoarea: fiecare MWh regenerabil produs primeşte un număr de “certificate” – 6 pentru solar, 3 pentru hidro, 3 pentru biomasă, 2 pentru eolian. Ele pot fi vândute pe bursa dedicată, nu mai scump de 55 de euro fiecare şi nu mai ieftin de 27 de euro fiecare. Distribuitorii sunt obligaţi să cumpere un număr de certificate, proporţional cu ţinta. Aşa se face că în februarie certificatele au adăugat 12,5% la factură, adică pentru fiecare 8 kWh consumaţi românii au plătit încă unul. Iar cifra va tot creşte, odată cu ponderea regenerabilelor.

Scopul este ca, până în 2020, 24% din energie să provină din surse “verzi” (deşi ţinta la nivel european este de numai 20%). Pentru