■ Guvernul a acordat românilor o nouă minivacanţă. Funcţie de religiozitatea noastră, o putem numi de 1 mai sau de Paşte. Aceasta este, în fond, şi contrastul pe care îl analizăm. ■

În vechime, când poporul ales a vrut să se roage lui Dumnezeu, stăpânitorii Egiptului l-au pus la mai multă muncă. Astăzi, în spirit democratic, iată, autorităţile acordă zile libere, în preajma unor sărbători, pentru ca poporul să se bucure liber de acestea. Dilema însă apare la folosirea libertăţii: avem o minivacanţă, ce facem?

Uitându-mă cu atenţie în calendar, am sesizat că această minivacanţă se suprapune exact peste cea mai importantă perioadă liturgică, care ne pregăteşte de Înviere. Mai precis, este vorba despre Săptămâna Patimilor. Chiar zilele acordate libere, 2 şi 3 mai, sunt zilele în care Biserica ne cheamă la cele mai importante Denii: cea a celor 12 Evanghelii şi cea a Prohodului.

Dilema este legată de cum petrecem aceste zile. Majoritatea speră ca această minivacanţă să fie un succes economic al turismului. Puţini însă vorbesc despre folosul spiritual al acestei minivacanţe. Contrastul este evident: distracţie în cluburi, la mare sau la munte, versus rugăciune, pocăinţă şi contemplaţie la Denii. Minivacanţa este de 1 Mai pentru nereligioşi, de Paşte pentru religioşi.

Unii ar putea spune că sunt prea rigorist, fixist sau habotnic. Că, în fond, turiştii pot participa la slujbele organizate oriunde în Patriarhia Română. Parţial adevărat, aş replica. Dar, care este starea duhovnicească a unui turist care pleacă de acasă cu gândul să se distreze, iar „oferta” Bisericii vine ca un auxiliar la minivacanţă?! Personal, cred că una gen: „nu se termină mai repede, că avem treabă?”

Mă gândesc dacă nu cumva am devenit prea permisivi cu noi înşine. Trăim ca şi cum nu avem nici o obligaţie faţă de nimeni, ca şi cum totul ni se cuvine. A ne supune de bunăvoi