Cardinalul decan Angelo Sodano va oficia azi dimineaţa, în bazilica Sfântul Petru din Roma, la ora locală 10:00, Sf. Liturghie „Pro eligendo Romano Pontifice”. La acest rit sacru iau parte toţi cardinalii, nu doar electorii, şi un mare număr de credincioşi pentru care intrarea este liberă, deci fără obişnuitele bilete (care sunt întotdeauna gratuite), informează Radio Vatican, citat de Agerpres.
După Sfânta Liturghie „pro eligendo Pontifice” urmează procesiunea solemnă spre Capela Sixtină, unde la ora locală 16:30 începe propriu-zis conclavul. Cardinalii electori depun fiecare jurământul sacru cu mâna pe Evanghelie, pronunţând cu glas tare numele propriu şi cuvintele de adeziune la conţinutul jurământului. Imediat după aceea, mons. Guido Marini, ceremonierul pontifical, pronunţă cu glas tare: „Extra omnes!”. Toţi ceilalţi ies din Capela Sixtină, cu excepţia cardinalilor electori şi a cardinalului Prospero Grech, care va ţine a doua meditaţie. Uşa capelei este sigilată şi rămâne închisă pe durata lucrărilor. După meditaţia biblică, e posibil ca Părinţii Cardinali să facă primul scrutin, după cum s-a întâmplat în 2005, însă normele bisericeşti nu prevăd obligaţia unui scrutin la începutul conclavului.
Procedura de votare este următoarea:
Prima etapă: de pre-scrutin cuprinde pregătirea buletinelor, tragerea la sorţi a cardinalilor care se vor ocupa de numărarea voturilor, a cardinalilor „infirmari”, adică a celor însărcinaţi cu recoltarea voturilor de la eventualii cardinali bolnavi, rămaşi la rezidenţa „Domus Sanctae Martae” şi a revizorilor.
A doua etapă este reprezentată de votare, depozitarea buletinelor de vot în urnă, numărătoarea buletinelor şi trierea lor. În ceea ce priveşte buletinul de vot, acesta are o formă rectangulară. În partea superioară sunt scrise cuvintele: „Eligo in Summum Pontificem”; în jumătatea inferioară, cardinalul s