O femeie din satul Roşiori a avut nevoie de ajutorul pompierilor, după ce, o anexa lipită de casa în care locuieşte a luat foc.
Incendiul a fost provocat de chiar de proprietara casei, care după ce a scos cenuşa din sobă a aruncat-o lângă câteva metriale combustibile. Evenimentul a avut loc ieri seară, în satul Roşiori din comuna Răchiţi. Speriată
că flăcările s-ar putea extinde şi la locuinţa lipită de anexă, femeia a
solicitat ajutorul pompierilor. Un echipaj din cadrul
Detaşamentului de Pompieri Botoşani, s-a adeplasat la locul indicat cu o autospecială cu apă şi spumă. La sosirea pompierilor, ardeau magazia şi bunurile depozitate în interior, existând pericolul ca flăcările să se extindă la acoperişul casei. Flăcările au fost stinse în mai puţin de jumătate de oră. Au fost salvate bunuri materiale în valoare de 80.000 lei. Pagubele se ridică la 5.000 lei.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Nicolae Iorga" al Judeţului Botoşani recomandă cetăţenilor să acorde o atenţie deosebită măsurilor de siguranţă în propriile locuinţe şi gospodării, dar şi la locul de muncă, pentru a se evita pierderile de vieţi omeneşti, dar şi de bunuri material, spun specialiştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani “Nicolaie Iorga”.