Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un nou Papă se poate lăsa aşteptat mult. Cât au durat conclavele în epoca modernă?

Publicat in Click, marți 12 martie 2013 ·

Întreaga planetă urmăreşte îndeaproape Capela Sixtină în aşteptarea noului Papă. Este nevoie de două treimi de voturi plus unu pentru a desemna un câştigător, iar vestea va fi anunţată prin înălţarea unui fum alb pe coşul bisericii.

Cei 115 cardinali îl pot alege, teoretic, inclusiv pe unul dintre colegii lor absent de la conclav din motive viabile, dar şi pe un creştin care nu este episcop.

Deci şansele ca acest conclav să fie unul deosebit de lung şi obositor sunt destul de mari.

Marţi seară, cardinalii nu reuşiseră să aleagă un Papă, anuntând acest lucru prin fum negru. În acest timp, în Piaţa San Pietro din Vatican o mare de oameni aşteaptă cu înfrigurare rezultatul. Fum negru la Vatican! Cardinalii nu au reuşit să aleagă următorul Papă

Fumul negru indică faptul că nu a fost ales încă un Papă nou. (Foto: Reuters)

Iată cât au ţinut sesiunile de vot în cazul ultimilor nouă papi

1903 - Papa Pius X

Conclavul a ţinut 4 zile şi au fost 7 sesiuni de vot

1914 - Papa Benedict XV

Conclavul a ţinut 4 zile şi au fost 10 sesiuni de vot

1922 - Papa Pius XI

Conclavul a ţinut 5 zile şi au fost 14 sesiuni de vot

1939 - Papa Pius XII

Conclavul a ţinut 2 zile şi au fost 3 sesiuni de vot

1958 - Papa Ioan XXIII

Conclavul a ţinut 4 zile şi au fost 11 sesiuni de vot

1963 - Papa Paul VI

Conclavul a ţinut 3 zile şi au fost 6 sesiuni de vot

1978 - Papa Ioan Paul I

Conclavul a ţinut 2 zile şi au fost 4 sesiuni de vot

1978 - Papa Ioan Paul II

Conclavul a ţinut 3 zile şi au fost 8 sesiuni de vot

2005 - Papa Benedict XVI

Conclavul a ţinut 2 zile şi au fost 3 sesiuni de vot

Trei cardinali sunt favoriţi la scaunul papal!

Noile tehnologii au ajuns şi la Vatican. Cardinali

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu vrea ca Agenția Națională Antidrog să fie mutată la Ministerul Sănătății. „Tinerii care cad pradă drogurilor trebuie să fie ajutați”

Ziare.com acum 47 minute
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, luni, 23 septembrie, că lupta împotriva drogurilor trebuie să treacă la un cu totul alt nivel şi a anunţat că i se pare normal că Agenţia Naţională Antidrog (ANA) să treacă la Ministerul Sănătăţii. Ciolacu conside

PSD se opune amendamentului „Iohannis”. Decizia, cu unanimitate de voturi - surse

Mediafax acum 53 minute
(continuă) ULTIMELE ȘTIRI Emmanuel Macron spune că ar trebui să „regândim relaţia noastră cu Rusia” după războiul din Ucraina Cazul care a zguduit Italia: Începe procesul uciderii brutale a studentei Giulia Cecchettin Zeci de atacuri aeriene israeli

Nivelul Dunării a crescut alarmant. Autoritățile verifică din elicopter zonele cu risc de inundații

Ziare.com acum o ora
Debitul fluviului Dunărea continuă să crească alarmant. Duminică, 22 septembrie, la intrarea în țară, în zona Baziaș, Dunărea a înregistrat un debit de 6.100 metri cubi pe secundă, cu mult peste media multianuală pentru luna septembrie, transmite Ap

Președintele Iohannis l-a decorat cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler pe cel care l-a comparat cu Hitler

Ziua Constanta acum o ora
Klaus Iohannis l-a decorat pe omul care l-a comparat pe șeful statului cu Hitler în timpul pandemiei. Este vorba despre fostul viceprimar al Capitalei, Aurelian Bădulescu, conform stiripesurse.ro Președintele României, Klaus Iohannis, l-a decorat pe

Elon Musk va duce „pe oricine” pe Marte - dar nu şi dacă Kamala Harris devine preşedintele SUA

Mediafax acum 3 ore
„Nu vom ajunge niciodată pe Marte dacă Kamala câştigă”, spune fondatorul SpaceX, Elon Musk. Planeta roşie a devenit cea mai recentă monedă de schimb în cursa prezidenţială din SUA, susţine Sky News. Duminică seara, Musk le-a spus urmăritorilor săi X

Un preot din Bacău și un paramedic, trimiși în judecată după ce au amenințat cu moartea un jurnalist / Acesta a scris o știre despre un tânăr, fiul preotului, că a tâlhărit trei persoane

G4Media acum 3 ore
Un preot și un paramedic au fost trimiși în judecată, după ce în urmă cu un an au amenințat cu moartea un redactor al publicațiilor Ziarul Clujean și Info Huedin, anunță Ziarul de Bacău. Dosarul s-a aflat în lucru la polițiștii Secției 8 Poliție Rur

APMGR: Directiva UE privind tratarea apelor reziduale ar putea duce la dispariţia unor medicamente

Mediafax acum 19 minute
APMGR, care reprezintă producătorii de medicamente generice şi biosimilare, solicită amânarea adoptării acestei directive şi reevaluarea modului în care directiva afectează aprovizionarea cu medicamente generice. Companiile membre APMGR furnizează p

Kamala Harris câștigă teren în fața lui Donald Trump. Ce arată cele mai recente sondaje

Ziare.com acum 3 ore
Vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, îl devansează pe rivalul republican Donald Trump cu 5 puncte procentuale, într-un sondaj NBC News publicat duminică, 22 septembrie, din care rezultă că respondenţii au ajuns să aibă o opinie mai favorabilă despre e

AUR suspendă activitățile de campanie! Participă la lucrări de reconstrucție a caselor afectate de inundații

Ziua Constanta acum 2 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a decis suspendarea tuturor activităților de campanie în perioada următoare, singura activitatea pe care candidații și conducerea AUR urmează să o desfășoare fiind aceea de a veni în sprijinul românilor afectați

PNL a sesizat BEC în legătură cu proiectul ce ar permite candidatura președintelui Iohannis la alegerile parlamentare

Ziua Constanta acum 35 minute
PNL a sesizat Biroul Elecoral Central pentru a se pronunța în legătură cu proiectul de modificare a Legii 208/2015, care ar permite candidatura președintelui Klaus Iohannis la alegerile parlamentare, potrivit agerpres.ro. Conform PNL, sesizarea a fo

Vremea

București
acum

24°
lun.

16°/26°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/28°
Iasi
acum

21°
lun.

14°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
Constanta
acum

25°
lun.

18°/25°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/20°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

21°
lun.

13°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

15°/26°