Fierar, potcovar, covaci. Sau omul la care te duci să-ţi potcovească caii, să-ţi facă o bardă sau un topor bun, să-ţi pună coasa într-o dârjală nouă sau să-ţi ascută foarfecele de tuns pomii. La Hălmagiu mai sunt abia câţiva astfel de meseriaşi, dintre care cel mai tânăr este domnul Romulus Coroi. „Vai să­racul stânjănarul, / Cât de greu câş­tigă banul” – glăsuia o veche doină bă­năţeană interpretată de către Florentin Iosif. Fireşte, este vorba despre cel care munceşte la pădure şi face stânjeni de lemne. Dar la fel de greu se câştigă banul şi în „covăcia” domnului Romulus Cioroi din Hălmagiu, unde bătaia ciocanului pe nicovală se aude de dis de dimineaţă şi până seara târziu: „Îmi şi place ceea ce fac, că altfel mi-aş găsi alt lucru. Oamenii vin la mine la ate­lier cu fel de fel de pro­bleme. Ca la doctor. Unii vin să le potcovesc caii. Cu această ocazie le curăţ copitele cailor, după care le confecţionez potcoavele după măsură. Apoi le bat în caiele, care şi acestea pot să fie – în funcţie de anotimp – pentru gheaţă sau pentru vreme frumoasă. Din păcate, caii din zonă sunt din ce în ce mai puţini. Alţi săteni vin să le confecţionez sau să le repar uneltele agricole sau forestiere. Fiecare cu oful lui, fiecare cu probleme lui. Mare lucru să ai o sapă bună, un arşeu sau un budac bun. Sau un topor, un fierăstrău sau un lanţ de drujbă cumsecade. Şi, cel mai important, să fie şi unealta de lucru pe măsura ta, ca să nu faci bătături şi să nu oboseşti prea repede. La fel ca şi la potcovitul cailor, unde fac potcoavele cum fac croitorii hai­nele, pe măsură şi la comandă. Altfel nu se poate.” Părăsim covăcia lui Romanea – cum îi spun oamenii din partea locului domnului Romulus Coroi – pătrunşi încă de mirosul atât de caracteristic al copitei arse.

Fierar, potcovar, covaci. Sau omul la care te duci să-ţi potcovească caii, să-ţi facă o bardă sau un topor bun,