După şase ani de stagnare în ce priveşte apariţia de carte detectivistică, s-a reuşit în sfârşit să se finalizeze un nou curs de investigaţii private.
Cursul este conceput de un colectiv de profesionişti în materie: Pavel Abraham, Petru Şteţcu şi Liviu Găitan şi conţine 150 de pagini, structurate pe trei capitole.
Capitolul 1 prevede organizarea activităţii de investigaţii private: concept, definiţie, reglementări în statele europene, incidente şi situaţii de risc, gestionarea situaţiilor de criză, respectarea drepturilor omului, asigurarea protecţiei datelor, asigurarea confidenţialităţii, mijloace şi metode folosite în activitatea de investigaţii, organizarea şi executarea investigaţiei.
În Capitolul 2 se vorbeşte despre activitatea de informaţii private: concept, mijloace de obţinere a informaţiilor, surse de informaţii, analiza şi prelucrarea informaţiilor, evaluarea şi valorificarea informaţiilor, produşii de informaţii şi relaţia cu beneficiarii, iar Capitolul 3 prevede activitatea de supraveghere (filaj) privată: definirea domeniului de activitate, metodologia supravegherii, deghizarea şi machierea, legenda în activitatea de supraveghere, organizarea şi executarea activităţii de supraveghere, autoverificarea.
Cartea se adresează tuturor ce îşi desfăşoară activitatea în profesia de detectiv particular, viitorilor detectivi, şcolilor de pregătire în domeniu şi chiar celor ce lucrează în servicii.