Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Raport: România ar trebui să renunţe la acordul cu FMI

Publicat in rfi, marți 12 martie 2013 ·

România trebuie să renunţe la acordul cu FMI care doar a ţinut-o în loc şi să îşi asume obiective mai ambiţioase cum ar fi îndeplinirea criteriilor pentru aderarea la Zona Euro. Iată ce spun autorii unui studiu publicar de Societatea Academică Română într-un raport mai amplu privind perspectivele României în 2013.

FMI a mimat exigenţa iar România a mimat reformele...Cam aşa consideră Societatea Academică Română că au stat lucrurile de la semnarea primului acord de împrumut de după declanşarea crizei. "Inerţia sistemului politic din România şi reticenţa la reformă au nevoie de mai mult decât o înţelegere cu FMI pentru a putea fi depăşite. Experienţa ultimelor două acorduri cu Fondul Monetar demonstrează acest lucru. Un al treilea acord în aceleaşi condiţii nu ar aduce nimic nou decât o întârziere a reformelor girată, ca şi până acum, de relaţia cu FMI", scrie SAR. Mai grav, autorii raportului constată că România nu doar că nu a făcut progrese sub monitorizarea FMI dar a mai reuşit şi să urce datoria publică de la 13 la 40 la sută din PIB, bani care nu s-au dus în productivitate şi competitivitate. "Mai grav, pe tot parcursul programelor, în majoritatea cazurilor, ţintele de arierate au fost depăşite. Reducerea cheltuielilor cu salariile a fost de la început o măsură temporară. În 2011 salariile din sectorul public au crescut cu 11% iar în 2012 au fost aduse la nivelul salariilor din iulie 2010", se spune în raport. Totuşi, SAR crede că România are nevoie de un reper şi de nişte standarde iar acestea ar putea fi cele impuse de Uniunea Europeană pentru aderarea la zona euro sau cele impuse prin noul Pact Fiscal European, standarde pe care însă întreaga clasă politică ar trebui să şi le asume în solidar. Vă remintim, ieri şi preşedintele Traian Băsescu a lansat un apel către Parlament să sprijine, dincolo de interesele politice, interesul naţional de a adera

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 2 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 36 minute
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum o ora
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Amenda primită de Albert NBN, după ce a înjurat România pe scena Festivalului „Beach, Please!”

Adevarul acum 33 minute
Trapperul Albert NBN, care a înjurat România atunci când se afla pe scenă la festivalul „Beach, Please!”, a fost amendat miercuri, 16 iulie, de către Jandarmeria Română.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Tentative de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Avertismentul cetățenilor pentru autorități

Gandul acum 30 minute
Reprezentanții Poliției de Frontieră a transmis un avertisment cetățenilor, miercuri 16 iulie, cu privire la o serie de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. În ultima perioadă, mai multe persoane au reclamat că au primit apeluri de

Italia ar putea elibera din închisori 10.000 de deţinuţi pentru a reduce supraaglomerarea

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Italia ar putea elibera din închisori aproximativ 10.000 de deţinuţi, adică în jur de 15% din totalul populaţiei carcerale, pentru a atenua supraaglomerarea din penitenciare, a anunţat miercuri Minis

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Un copac a căzut peste o casă

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ”În localitatea Ciohorani, un copac a căzut peste o casă, provocând avarii, însă din fericire nu au fost înregistrate

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 37 minute
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Polonia acuză Rusia că a atacat cu drone o fabrică poloneză din Ucraina

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Polonia a acuzat miercuri Rusia că a atacat cu drone o fabrică de pardoseli din lemn a unui grup polonez în Vinniţa (sud-vestul Ucrainei), într-un bombardament asupra regiunii, soldat cu cel puţin op

Vremea

București
acum

33°
mie.

20°/34°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

19°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

29°
mie.

21°/33°
joi

18°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/26°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

28°
mie.

19°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°