Reorganizarea Sucursalei Divizia Minieră din cadrul Complexului Energetic Oltenia se va face până la cel mai mic nivel. Surse din companie anunță un „cutremur” în sistem, schimbările vizând reducerea cheltuielilor în compania statului, printr-o reorganizare din temelii a ceea ce este acum divizia minieră.
De asemenea, ieri a fost data expirării mandatelor membrilor Directoratului CEO, prelungite în urmă cu două luni, iar în această săptămână, până pe 17 martie, și mandatele supraveghetorilor ajung la final.
Râbu și Ceaușescu, înlocuiți?
Cert este că reorganizarea Diviziei Miniere va aduce schimbări la nivelul conducerilor exploatărilor miniere: „Actualii șefi vor fi schimbați în majoritate, până la nivel de sector. Unii vor promova, alții vor coborî o treaptă, depinde de cum va arăta în final reorganizarea din această zonă. Dacă vor fi înființate sucursalele Motru și Rovinari, atunci vor fi bătălii și pe funcțiile de directori ai noilor sucursale”, declară oameni din companie. Tot pe surse aflăm că directorii Vasile Râbu (EMC Motru) și Cosmin Ceaușescu (EMC Jilț) sunt pe cale să-și piardă funcțiile. Cei vizați pentru schimbare vor primi deciziile peste o săptămână. De asemenea, noile organigrame vor intra în vigoare la 1 aprilie.
Reorganizarea Sucursalei Divizia Minieră din cadrul Complexului Energetic Oltenia se va face până la cel mai mic nivel. Surse din companie anunță un „cutremur” în sistem, schimbările vizând reducerea cheltuielilor în compania statului, printr-o reorganizare din temelii a ceea ce este acum divizia minieră.
De asemenea, ieri a fost data expirării mandatelor membrilor Directoratului CEO, prelungite în urmă cu două luni, iar în această săptămână, până pe 17 martie, și mandatele supraveghetorilor ajung la final.
Râbu și Ceaușescu, înlocuiți?
Cert este că reorganizarea Diviziei Miniere va a