Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cristian Faur, compozitorul piesei câştigătoare la Eurovision: „În muzică, Luminiţa, trebuie să ştii să «arzi», aşa cum ai făcut-o în 2005“

Publicat in Adevarul, marți 12 martie 2013 ·

Eurovision 2013 nu a fost scutit scandaluri, astfel că unii dintre artiştii implicaţi au făcut tot soiul de acuzaţii, mai mult sau mai puţin bizare. Prezentă luni seară în emisiunea „Wowbiz“ de la Kanal D, Luminiţa Anghel a sugerat şi că prietenia dintre Andrei Tudor (membru al juriului) şi Cristian Faur (compozitorul piesei câştigătoare) ar fi contat mult în acordarea punctelor, ceea ce l-a făcut pe Faur să-i dea o replică acidă pe Facebook.

„Emisiunile de scandal sunt obişnuite să găsească zarvă chiar şi acolo unde nu există. În emisiunea «WowBiz» de aseară, Mădălin Ionescu şi Luminita Anghel se «wow- uiau» (acum când Ouatu este personajul României), tânguindu-se că prietenia dintre mine şi Andrei Tudor e vinovată de rezultatul final al clasamentului de la Eurovision. Îl cunosc pe Andrei de mai bine 10 ani. Nu e nici prima şi nu va fi nici ultima dată când am să-i cer sfaturi, după cum sper că nu e ultima dată când colaborarea noastră produce succese care ajung la urechile românilor“, a scris Cristian Faur pe pagina lui de Facebook.

„N-am avut nicio urmă de încrâncenare atunci când am vazut că Crina Mardare şi-a punctat cu note frumoase elevii din concursul «X Factor» în care ea a fost profesoară (fiind singura care a facut-o) şi n-am strâns din dinţi nici când Crina şi-a puncat prietena de-o viaţă, Luminiţa, cu nota maximă. Toate astea pentru că înţeleg relaţiile dintre artişti. M-am consultat cu Andrei, căutând un contratenor, cu mult înainte de a şti că el va fi in juriu. Aş vrea să particip în vară la Mamaia. Ce să fac? Să nu mai vorbesc cu nimeni din breaslă, de teamă că s-ar putea să fie în juriu? Cândva, Luminiţa o să înveţe să «ardă» frumos. În muzică, Luminiţa, trebuie să ştii să «arzi», aşa cum ai făcut-o în 2005, când eu, Cristian Faur, ţi-am aprins cel mai frumos foc de artificii din cariera ta. Pentru asta îţi spun doar atât. Cu placere“, a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum o ora
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum o ora
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Zeci de profesori au luat NOTA 10 la Definitivat. Peste 600 au primit note sub 5

Gandul acum o ora
40 de cadre didactice au obținut nota 10 la proba scrisă a examenului de definitivare în învățământ. În schimb, 600 au primit note sub 5. Conform acestor rezultate, rata de promovare a fost de 65,36%. Conform datelor statistice puse la dispoziție de

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum o ora
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

Măsurile fiscale nu arată bine, vor duce la recesiune, crede Daniel Zamfir (PSD)

Mediafax acum o ora
„Rămânem în coaliția de guvernare, n-am intrat la guvernare ca să ieșim”, mai afirmă senatorul. Daniel Zamfir critică măsurile fiscale adoptate de Guvern: „Măsurile fiscale nu arată bine (…), nu credem foarte tare în efectul pe care îl vor avea aces

Metroul şi străzile din New York, inundate după o ploaie torenţială

G4Media acum 34 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare La zece zile după ploile torenţiale din Texas, precipitaţii puternice au lovit din nou, luni, Statele Unite, de data aceasta în nord-estul ţării, provocând inundaţii în anumite zone din New Jersey şi

Primăria Arad a sesizat poliția după ce 17 arbori ar fi fost găuriţi cu burghiul şi otrăviţi cu sare pentru a fi tăiaţi

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii fac cercetări după ce Primăria Arad a depus o plângere penală pentru că 17 arbori din centrul oraşului ar fi fost găuriţi cu burghiul şi otrăviţi intenţionat cu sare pentru a se usca, acum

Vremea

București
acum

32°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

31°
mar.

16°/31°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

30°
mar.

20°/33°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°