Ca să-i rupi gîtul unuia ca Băsescu ai nevoie, din punct de vedere politic, nu numai de inteligență și de discurs. Ai nevoie de mardeiași. Adică de băieți care nu se sfiesc să-i dea președintelui un cap în gură știind că, pînă să-l atingă la dantură, se vor izbi cu fruntea de damf. Tipi ale căror scrupule fac prostituție la vedere, inși cu caracterul tatuat pe antebrațe, acolo unde anii de pușcărie lipsesc, dar unde se văd, gravați pe brățara ceasului de aur, anii de colaborare cu Securitatea. Ăștia sînt gagiii trebuincioși, născuți din mucegai și neatenție, oameni dispuși să care mobila, să ducă gunoiul, să dezbrace mortul, să îngroape trecutul, să plîngă la comandă și să înfigă șurubelnița într-o spinare prietenă, dar nu destul de prevăzătoare.
Pînă la un punct, Crin Antonescu și-a ales mardeiașii cu oarecare fler. Pentru lupta anti-Băsescu, Voiculescu deținea nu numai ura, ci și mijloacele necesare. Numărînd voturile la locale, la generale și la referendum, poți spune că Antonescu a arătat un pragmatism politic neobișnuit la specii atît de fragile ca liberalii. E drept, victoria USL are acum pe frontispiciu portretul omagial al Varanului, în care lucesc solzii și balele otrăvite, dar cooptarea bătrînului securist are cel puțin o noimă politică, dovedită de rezultate. Pînă și achiziția lui Frunzăverde pare să aibă un oarecare sens: capul în gură a fost direcționat sub centură, acolo unde îi atîrnă marinarului punctele sensibile. Și chiar dacă se zice că de atunci ar fi rămas Frunzăverde cu ochii holbați, trebuie spus că defectarea s-a produs la greu, înainte ca marele război contra tiraniei să fi ajuns la cabinele de vot.
Recrutîndu-l pe Becali, însă, Crin Antonescu a dat cu mucii în Brătieni. Trocul politic e aici ridicol, cîștigul de imagine e negativ. Cînd Gigi își arată la televizor cravatele mai late ca statuia lui Ion I.C., în mormintele de
