George Bonea
Sunt mici și nu-ți mai amintești de ele atunci când „se umple paharul”, dar există. Te lovești de ele încă de dimineață, și până seara când ajungi să te urci pe pereți de nervi le-ai și uitat. E minor, dar se întâmplă să te trezești și să-ți dai seama că nu mai ai lapte, cu toate că-n seara precedentă ai fost la cumpărături, ai scris pe listă tot ce aveai nevoie să cumperi, dar tot ai uitat de lapte. Nu te enervezi, că doar e prima oră a dimineții. Te-ncalți și dai să ieși la magazin, dar potaia vecinilor își face nevoile pe preșul tău. Nu te enervezi, că te-ai obișnuit cu nivelul lor de îngălare, și le apreciezi ambiția de a-și aduce câinile-n nevoi cât mai aproape de ușa ta. Dacă nu-i în sufragerie, tot e bine. La magazin îi dai banii vânzătoarei în mână, dar ea-ți pune restul pe tejgheaua de metal și te lupți secunde bune să ridici cele câteva monede. Ai vrea să le lași, dar e deja o chestie de ambiție. O-njuri printre dinți că-i nesimțită și n-a putut să-ți dea restul în mână și-ți programezi răzbunarea: „Am să-ți plătesc în sute de monede și-am să le-ntind aici pe toate!”. Dar nu disperi că mai sunt multe…
Ajuns acasă cu laptele îți dai seama de un alt lucru pe care l-ai omis la cumpărături, și el pe listă, cerealele. Începi să-ți dai palme, întrebând tavanul „de ce m-am dus la hipermarket dacă n-am luat nimic?!”. Îți faci un sandvici cu nimic, nu înainte să constați că nici pâine nu mai ai. Te întinzi în pat și adormi la loc, de nervi.
Te trezești 20 de minute mai târziu, în sunet de rotopercutor, și-l înjuri pe vecin de toate cele sfinte și Dedeman. Bați în țeavă și urli „de vrei să mă-nveselești/ Creierul ți-l găurești!”. Nu reacționează și te iei de păr. Din acest moment ești o bombă cu ceas care poate exploda-n orice moment, într-un butic, în fața unui câine, sau pe geam, urlând la vecini. Și te mai întrebi de ce se moare, așa de
