Secretarul de Stat din Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice (MMSC), Elena Dumitru, a participat, astăzi, la "Forumul pe agricultură" organizat de Finmedia la Hotel Intercontinental, alături de reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ai asociaţiilor patronale din agricultură, precum şi ai societăţilor financiare implicate în finanţarea marilor investiţii din acest domeniu de activitate, potrivit unui comunicat de presă.
Evenimentul a avut ca scop informarea publicului asupra obiectivelor şi componentelor principale ale proiectelor derulate de Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, în vederea promovării şi implementării conceptului de agricultură durabilă, şi totodată de a stabili căile de comunicare între toţi actorii implicaţi în acest sector de activitate.
"Participarea la acest eveniment este util pentru înţelegerea faptului că o agricultură dezvoltată pe baze ecologice trebuie să se facă ţinând cont de provocările de mediu. Seceta şi celelalte fenomene meteorologice periculoase diminuează an de an producţia agricolă cu cel puţin 30-50% iar emisiile de gaze cu efect de seră sunt responsabile de fenomenul încălzirii globale. În ţara noastră emisiile de gaze cu efect de seră (GES) provenind din sectorul agricol reprezintă aproape 15% din totalul emisiilor GES ale României, fiind un procent care se încadrează în media europeană a statelor membre UE", a declarat Elena Dumitru.
F.A. Secretarul de Stat din Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice (MMSC), Elena Dumitru, a participat, astăzi, la "Forumul pe agricultură" organizat de Finmedia la Hotel Intercontinental, alături de reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ai asociaţiilor patronale din agricultură, precum şi ai societăţilor financiare implicate în finanţarea marilor investiţii din acest domeniu de activitate, potrivit un