Cineva (nu contează cine) de la o publicaţie (nu contează care) mi-a solicitat un interviu după publicarea celui de-al doilea volum. Nici până acum nu ştiu dacă interviul a fost solicitat datorită funcţiei (nu contează care) deţi-nute de mine o lungă perioadă într-o anumită instituţie (nu contează care).

Contează doar că, datorită funcţiei (nu contează care) pe care nu am mai deţinut-o de la un anumit moment dat, interviul respectiv (care ulterior a devenit o prezentare a cărţii lansate) nu s-a mai publicat în revistă (nu contează care).

Şi totuşi aceste lucruri contează.

De ce? Pentru că funcţiile pe care le deţinem sunt vremelnice. Iar cine nu înţelege asta este un om care nu contează.

Ceea ce contează este dacă ai lăsat ceva în urmă. Dacă ai schimbat ceva în bine. Dacă ai dat sens existenţei tale şi a celor din jur.

O să revin asupra acestui subiect (poate) cu alt prilej.

Problema mea atunci (ca şi acum) a fost legată de modalitatea (cât mai firească) prin care să semnalizez faptul că nu mai lucrez în funcţia (nu contează care) din acea instituţie (nu contează care), ci am ales să-mi schimb total modul de viaţă.

Pentru că ultima carte abordează schimbarea, am decis să fiu eu, însumi, subiect al schimbării.

Am ales să fac lucruri care contează. Am decis să trăiesc!

După ani de zile în care am făcut lucruri care, foarte adesea, nu contea-ză; după ani de sacrificii care au contat mai mult pentru cei foarte dragi mie (aşa cum am scris în prefaţa cărţii) şi nu pentru cei în dreptul cărora am scris (iar ei au semnat) lucrări de general sau de doctorat... am decis să fiu liber!

Am ales să muncesc într-o cu totul altă branşă profesională, într-un cu totul alt mediu profesional. Am decis să mă schimb; nu doar să vorbesc despre schimbare. Dacă ar fi să fac o comparaţie cu locul anterior de muncă: am decis nu să m