Arhiepiscopul Covasnei și Harghitei e deschis la discuții cu autoritățile locale
Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei ar putea fi de acord ca spațiile fostei Bănci Naționale a României (BNR) să treacă în administrarea Consiliului Local Sfântu Gheorghe, dar numai dacă acesta din urmă va plusa la oferta prin care dă la schimb spațiile sediului ASIROM din blocul ADAS.
Înalt Prea Sfinția sa (IPS) Ioan Selejan, arhiepiscopul Covasnei şi Harghitei, ne-a declarat că proiectul de hotărâre adoptat săptămâna trecută de CL prin care se inițiau demersurile pentru schimbul dintre Primărie și Episcopie va merge mai departe către ceva concret doar în momentul în care autoritățile locale vor oferi încă un spațiu, astfel încât schimbul să devină echitabil.
„Prin respectivul proiect s-a făcut un prim pas, astfel încât să dezamorsăm chestiunea legată de spațiile BNR, care trebuiau firesc să vină în administrarea Episcopiei. În prezent suntem în tratative și nu am să ascund faptul că ne convin spațiile din blocul ADAS, fiind în imediata apropiere a Catedralei Ortodoxe. Trebuie însă reținut faptul că spațiile pe care le oferă Primăria Sfântu Gheorghe nu sunt suficiente, căci vorbim de peste 1.000 de mp la BNR contra 300 de mp în blocul ADAS. Prin urmare, ducem tratative și suntem în discuții, deoarece Episcopia dorește să rezolve toată această problemă și e deschisă la dialog, astfel încât să existe un schimb echitabil. Mai exact, dorim încă o clădire sau spații, astfel încât în final să existe un echilibru al schimbului. Repet însă că până nu se va găsi o soluiție echitabilă, schimbul în sine e înghețat – tocmai de asta suntem în faza de discuții”, a explicat IPS Ioan Selejan.
Primăria vrea 1000 de mp contra 300 de mp
Potrivit acestuia, Biserica ar dori ca în noile spații să mute o parte din activitățile care în prezent se derulează la Muzeul Sp