BCM Danzio are mâine un nou meci cu o adversară mai bine cotată, de data aceasta pe teren propriu, cu vicecampioana CSM Satu Mare. Deși vor avea avantajul terenului propriu, ”panterele” pornesc cu șansa a doua.
După înfrângerea de la Târgoviște, timișorencele au săptămâna aceasta meciuri dificile, primul în Banat, cu Satu Mare, iar apoi la sfârșit de săptămână, la Arad. Oricum, bănățencele sunt deja calificate în play-off și singurul meci cu miză este cel cu Olimpia Brașov, de peste două etape. În tur, în meciul de la Satu Mare a fost o diferență destul de semnificativă de scor, 93-68 în favoarea vicecampioanei din nordul țării. Vicecampioanele sunt acum pe locul trei, cu 40 de puncte după 18 victorii și patru înfrângeri și par să fie candidate pentru semifinalele campionatului și în acest sezon. La Satu Mare evoluează jucătoarea de națională născută la Timișoara, Annemarie Părău, care este și cea mai bună pasatoare a formației. De asemenea, ardelenii au în lot cinci străine. Meciul se va juca miercuri, de la ora 15.00, în Sala ”Constantin Jude”.
BCM Danzio are mâine un nou meci cu o adversară mai bine cotată, de data aceasta pe teren propriu, cu vicecampioana CSM Satu Mare. Deși vor avea avantajul terenului propriu, ”panterele” pornesc cu șansa a doua.
După înfrângerea de la Târgoviște, timișorencele au săptămâna aceasta meciuri dificile, primul în Banat, cu Satu Mare, iar apoi la sfârșit de săptămână, la Arad. Oricum, bănățencele sunt deja calificate în play-off și singurul meci cu miză este cel cu Olimpia Brașov, de peste două etape. În tur, în meciul de la Satu Mare a fost o diferență destul de semnificativă de scor, 93-68 în favoarea vicecampioanei din nordul țării. Vicecampioanele sunt acum pe locul trei, cu 40 de puncte după 18 victorii și patru înfrângeri și par să fie candidate pentru semifinalele campionatului și în acest sezon. La Satu