Jurnalistul Costin Ștucan, redactor-șef al ziarului ProSport, a fost suspendat din emisiunea Ora de ProSport, difuzată de Sport.ro, după ce Steaua a ridicat, vineri, acreditările jurnaliștilor din trustul Pro, despre care paginademedia.ro a scris aici.
Peste weekend, cei de la Steaua s-au răzgândit și au ridicat interdicția de la Pro TV și Sport.ro, dar cei de la ProSport au rămas suspendați.
Potrivit Gazetei Sporturilor, Mihai Stoica, managerul Stelei, a anunțat pe Facebook, încă de vineri, „ca o premoniție”: „Ștucane, o să-mi lipsești”. Aceeași sursă mai precizează că Felix Drăghici, șeful diviziei sport din trustul Pro, i-ar fi transmis lui Ștucan că nu va mai realiza emisiunea începând de luni, timp de 30 de zilei, apoi nu se știe.
Ștucan a mai avut o problemă și cu Mitică Dragomir, pe vremea când realiza emisiunea Contraatac la Gazeta Sporturilor. Decebal Rădulescu, invitatul permanent al lui Ștucan, a fost dat afară de pe post după ce l-a criticat în nenumărate rânduri pe Mitică Dragomir. După acest episod, Costin Ștucan a decis să-și dea demisia.
Jurnalistul Costin Ștucan, redactor-șef al ziarului ProSport, a fost suspendat din emisiunea Ora de ProSport, difuzată de Sport.ro, după ce Steaua a ridicat, vineri, acreditările jurnaliștilor din trustul Pro, despre care paginademedia.ro a scris aici.
Peste weekend, cei de la Steaua s-au răzgândit și au ridicat interdicția de la Pro TV și Sport.ro, dar cei de la ProSport au rămas suspendați.
Potrivit Gazetei Sporturilor, Mihai Stoica, managerul Stelei, a anunțat pe Facebook, încă de vineri, „ca o premoniție”: „Ștucane, o să-mi lipsești”. Aceeași sursă mai precizează că Felix Drăghici, șeful diviziei sport din trustul Pro, i-ar fi transmis lui Ștucan că nu va mai realiza emisiunea începând de luni, timp de 30 de zilei, apoi nu se știe.
Ștucan a mai avut o problemă