Firmele la care este acţionar Victor Mora, consilierul ministrului Sănătăţii care face naveta săptămânal cu avionul pe bani publici, au încasat peste 5,2 milioane de lei din contracte cu spitalele din Târgu-Mureş. Mâna dreaptă a ministrului Sănătăţii pare un om de afaceri foarte descurcăreţ.
Pe lângă faptul că merge acasă săptămânal cu avionul din banii Ministerului Sănătăţii, Victor Mora a făcut şi afaceri fructuoase cu spitalele care, la acea vreme, erau subordonate ministerului. Mora a fost consilierul ministrului Eugen Nicolăescu şi între anii 2006 - 2008. În acelaşi timp era acţionar la nu mai puţin de patru firme din Mureş şi Bistriţa (Moragroind SRL, Hoptrade SRL, MRG Faţade SRL şi Natur Fruct SA).
Fără să îl deranjeze calitatea sa de consilier al ministrului Sănătăţii, Victor Mora a încasat dividente de pe urma contractelor încheiate de către firmele la care este acţionar cu Spitalul Clinic de Urgenţă Târgu-Mureş şi Spitalul Municipal Târnăveni.
Trei dintre contracte au fost semnate în anul 2007 şi au avut o valoare de aproximativ două milioane de lei, două dintre acestea fiind cu spitalul din oraşul Târgu Mureş. Alte trei contracte au fost semnate în 2008, valoarea fiind de peste 3,2 milioane de lei. Cele şase contracte cu spitalele finanţate de ministerul la care Victor Mora era consilier au fost pentru reparaţii generale şi renovări, reabilitare termică sau reparaţii instalaţii sanitare şi electrice.
„Este adevărat că sunt acţionar la aceste firme. Însă nu m-am ocupat eu de aceste contracte, ci conducerea firmelor. Eu nu am ştiut despre aceste relaţii contractuale, pentru că acţionarii nu sunt consultaţi de către manageri atunci când participă la licitaţii. Eu am aflat ulterior de aceste contracte şi am aflat din presă“, susţine Victor Mora, consilierul ministrului Eugen Nicolăescu. Practic, Victor Mora şi-a rotunjit