Înfiinţată în urmă cu peste 50 de ani, Farmec Cluj-Napoca a fost câteva decenii singura sursă de produse cosmetice pentru populaţia României. A supravieţuit tăierii importului de materii prime, dictată de Ceauşescu, dar şi tranziţiei de după 1990, de la o economie planificată la una capitalistă.
Producătorul de cosmetice Farmec este printre puţinele fabrici din Cluj-Napoca înfiinţate în perioada comunistă care au supravieţuit după 1990, societatea reuşind să nu fie demolată şi transformată într-un proiect imobiliar sau privatizată de un investitor străin pentru a fi, ulterior, închisă.
Farmec a fost înfiinţată la începutul anilor '60, când se numea "Întreprinderea de produse cosmetice", Partidul Comunist Român dorindu-şi ca la Cluj-Napoca să funcţioneze "cea mai mare fabrică de cosmetice din Europa", capabilă să intre în competiţie cu marile concerne din domeniu din Vestul Europei.
Înainte de '89, fabrica avea peste 1.000 de angajaţi şi asigura 90 la sută din tot ceea ce însemna necesarul pieţei de cosmetice pentru cei 22 de milioane de români, oferind în jur de 600 de produse - de la creme de îngrijire a pielii, spray-uri, până la produse chimico-casnice pentru curăţenia locuinţei.
Sofia Irimie este inginer chimist şi lucrează la Farmec de 36 de ani, fiind şefa departamentului de cercetare. A trecut de la perioada comunistă, în care pentru un tovarăş activist PCR era mai important un abonament la "Scânteia" decât o publicaţie de specialitate de chimie, prin provocările sistării importurilor de materii prime, dictate de Nicolae Ceauşescu la începutul anilor 1980, până la perioada de tranziţie de după 1990, când Farmec a trebuit să facă faţă şocului economiei de piaţă.
"În perioada comunistă volumul de producţie era mult mai mare pentru că erau în România trei fabrici de cosmetice - Miraj Bucureşti, Nivea Braşov şi Farmec Cluj-Napoca
