Mircea Daniel Marin, ofiţer în cadrul IPJ Dolj, a fost reţinut pentru luare de mită în urma realizării unui flagrant.
Ofiţerul de poliţie judiciară din cadrul Biroului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase a fost reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova, este acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă.
Potrivit procurorilor DNA, în cursul lunii februarie 2013, Marin Mircea Daniel a pretins de la un denunţător o unitate centrală de calculator, în valoare de 2.500 lei, pentru ca în schimb să propună o soluţie favorabilă în dosarul penal în care îl cercetează pe denunţător pentru o infracţiune la legea armelor şi muniţiilor şi pentru a interveni la procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, astfel încât, în respectivul dosar, să se aplice o sancţiune administrativă şi să se dispună restituirea armei către denunţător.
La data de 11 martie 2013, Mircea Daniel Marin a primit de la denunţător bunul pretins, respectiv unitatea centrală de calculator în valoare de 2.500 lei, procurorii constatând flagrantul. Ieri, procurorii au dispus reţinerea lui Mircea Daniel Marin pe un termen de 24 de ore, urmând a fi prezentat Curţii de Apel Craiova cu propunere de arestare preventivă pe un termen de 29 de zile.