Primele două echipe ale judeţului, cea de fotbal şi cea de handbal, n-au nevoie de o coregrafie specială pentru un Harlem Shake reuşit. E suficient să iasă pe teren şi să joace cum pot ele mai bine. Fac un spectacol la fel de amuzant ca dansul caraghios şi imbecil ce se propagă mai nou peste tot.
Personajele sunt haioase în prima fază, dar mişcările lor, penibile şi repetate obsesiv, oricât de simpatice ar fi, devin monotone şi plictisesc. Aşa încât, nu te poţi uita mai mult de un minut la o borală de-asta de-i zice dans, ca şi la un meci de-al Gloriei sau al băieţilor de la CSM.
Cam asta a fost senzaţia mea la primele două meciuri ale echipei lui Manea. O varză totală, jocuri fără cap şi fără coadă. Un muşuroi de fotbalişti care alergau în toate direcţiile, cu rost şi fără rost. Un fotbal urâââât, urât de tot!
La prima impresie, ai fi zis că nu-i rău, exact ca la Harlem. Puştani de pe la juniori, bistriţeni reîntorşi acasă, plus doi-trei fotbalişti cu un pic de experienţă. Reţetă bunicică pentru o echipă în reconstrucţie. Dar la a doua privire, n-aveai altceva de ales decât să schimbi canalul sau, dacă ai avut proasta inspiraţie să te duci pe stadion, s-o tai cât poţi de repede la o bere.
Nea Nae, cu tot respectul, dar ăsta nu-i fotbal. Ştiiiiu, vremuri grele, n-ai marfă. Totuşi ai rămas pe bancă şi zici că reconstruieşti. Apoi reconstruieşte, mânca-ţi-aş, sau lasă-ne în amarul nostru! Învaţă-i ceva, orice, sau du-te cât vezi cu ochii! Ia-o de la 4 contra 2, de la pas în doi cu schimb de locuri, de la abecedarul fotbalului. Sau arată-le măcar cum să stea în ghete. Chiar aşa, cred că asta ar fi bună de primă lecţie.
Fiindcă jucătorii Gloriei de azi, cu mici excepţii, n-au nici măcar mişcări de fotbalişti. Inima mă doare când scriu astea, dar aşa se vede de pe margine. Păi când mi-l aduc în minte pe Ică Moga de acum 30 de ani şi încerc să
