Un individ acuzat că a încercat să-şi omoare un prieten s-a ales cu o pedeapsă din partea magistraţilor. Judecătorii din cadrul Tribunalului Iaşil-au condamnat ieri pe Laurenţiu Păun (51 de ani), din localitatea Gorban, la patru ani de închisoare, pentru tentativă la omor. În plus, instanţa l-a obligat pe acestala plata unor despăgubiri în valoare de 20.000 de lei către partea vătămată. Pe 5 decembrie 2012, agresorul şi victima sa, S.S. (45 de ani), au băut în casa lui Păun. Pe fondul consumului de alcool, cei doi au început să se certe de la tot felul de lucruri. Conform anchetatorilor, la un moment dat, Păun i-a înfipt toporul în faţă amicului său, care se afla pe un pat. Victima a căzut din pat, iar agresorul a strigat la vecinul său, care este poliţist, că a găsit un mort în casă. Agentul ajuns la faţa locului şi-a anunţat imediat colegii prin staţie că este vorba despre o crimă, pentru că victima era întinsă pe podea, plină de sânge. Ulterior, poliţistul a observat că victima încă mişca şi a sunat la 112 pentru a-i anunţa pe lucrătorii de la Serviciul de Ambulanţă. În cele din urmă, victima a supravieţuit. La audieri, agresorul a recunoscut totul, dar a susţinut că era prea beat şi nu şi-a dat seama ce face. Un individ acuzat că a încercat să-şi omoare un prieten s-a ales cu o pedeapsă din partea magistraţilor. Judecătorii din cadrul Tribunalului Iaşil-au condamnat ieri pe Laurenţiu Păun (51 de ani), din localitatea Gorban, la patru ani de închisoare, pentru tentativă la omor. În plus, instanţa l-a obligat pe acestala plata unor despăgubiri în valoare de 20.000 de lei către partea vătămată. Pe 5 decembrie 2012, agresorul şi victima sa, S.S. (45 de ani), au băut în casa lui Păun. Pe fondul consumului de alcool, cei doi au început să se certe de la tot felul de lucruri. Conform anchetatorilor, la un moment dat, Păun i-a înfipt toporul în faţă amicului său, care se