Victoria din derby-ul Olteniei din faţa CSM Universitatea Craiova ar putea fi ultima pentru tehnicianul Slobodan Nikolic pe banca tehnică a Energiei. Aşa că antrenorul plav preferă să se bucure cât de mult poate de succesul înregistrat în etapa a XXVI-a a Ligii Naţionale de Baschet masculin. Şi pentru că partida de sâmbăta trecută a fost una care a consfinți cel de al 100-lea meci în România, Nikolic ţine să le mulţumească elevilor săi. Tehnicianul Energiei mărturiseşte, de altfel, că a pregătit cu mare meticulozitate partida de la Craiova: „În primul rând vreau să îmi felicit jucătorii pentru că au câştigat meciul de la Craiova, unul foarte dificil. Această echipă avea o încredere foarte mare, nu pierduse acasă în faţa nimănui în acest sezon, în noua sală… Trebuie felicitaţi şi fanii de la Craiova pentru că au fost prezenţi în număr mare, au venit 4.000 la derby-ul Olteniei, iar eu nu mai văzusem o asemenea atmosferă de 3 ani. Cred că trebuia să îndeplinim 4 condiţii ca să câştigăm acel meci. Prima era legată de blocarea contraatacurilor echipei gazdă, cea de a doua de box-out-uri, pentru că au jucători de gabarit ce puteau să facă recuperări sub panou. Am reuşit ambele lucruri şi asta s-a văzut la final. În al treilea rând, fiecare punct a fost foarte important, Steffel a reuşit 9 puncte, iar Kennerly 6, nişte puncte inteligente. Nu în ultimul rând, aportul lui Darby şi Wisseh a fost decisiv, ei au marcat împreună 55 de puncte din cele 84 ale noastre”, declară Slobodan Nikolic. Tehnicianul sârb va putea bifa şi cel de al 101 meci pe banca Energiei în confruntarea din etapa viitoare de campionat, deplasarea de joi, cu U Mobitelco Cluj.
„Un sezon pentru Cartea Recordurilor!”
Cert este că de-a lungul acestui campionat, antrenorul Energiei, Slobodan Nikolic, a văzut şi a trăit la fel de multe, spre deosebire de celelalte sezoane petrecute pe banca