Basmul „Harap Alb” este unul dintre miturile fondatoare ale poporului nostru, imortalizat pe hîrtie de hîtrul povestitor Ion Creangă, în a doua jumătate a secolul al XIX-lea. Personajul Harap Alb a supravieţuit tumultuosului secol XX, adaptîndu-se actualităţii prin piese de teatru, desene animate, un film artistic de lungmetraj („De-aş fi Harap Alb”, cu Florin Piersic în rolul titular).
Printr-un album de benzi desenate, În lumea lui Harap Alb, pentru care autorul său, Sandu Florea, a primit un premiu european la Congresul SF de la Stresa, Italia, şi chiar un cîntec interpretat în anii ’80 de Margareta Pîslaru (pe linia melodică a trupei germane Dschinghis Khan ).
Era firesc, deci, ca în primul secol al celui de-al treilea mileniu, o nouă generaţie de tineri artişti să reinterpreteze basmul Harap Alb, folosind însă ingredientele artistice şi universul ideatic specifice vîrstei lor şi a cititorilor de astăzi.
Într-adevăr, consumatori de comics-uri şi filme SF americane, era imposibil ca ei să nu remarce similitudinile dintre companionii lui Harap Alb şi super-eroii americani: Gerilă îngheaţă totul în jur cu răsuflarea sa, precum Iceman; Păsări-Lăţi-Lungilă se poate lungi pînă la cer, ca Plastic Man, iar Ochilă se descurcă mai bine cînd are ochiul închis, exact ca Daredevil.
În ceea ce-l priveşte, Harap Alb nu are puteri supraomeneşti, dacă nu socotim iscuţimea minţii sale, dar conflictul cu Spânu este de acelaşi tip manihean (bine vs rău) aşa cum găsim în toate comics-urile americane.
Tocmai asta mi se pare marea găselniţă de marketing a editurii HAC, să modernizezi un basm vechi de sute de ani şi să cucereşti publicul din ziua de astăzi cu el. În era facebook-ului şi a jocurilor pe calculator, mi se pare aproape o misiune imposibilă să readuci spre lectură aceşti copii şi adolescenţi blazaţi, dar am certitudinea că, la fel ca un T
