Reprezentantul oficial al Franţei la funeraliile fostului preşedinte al Venezuelei a spus că lumea ar trăi mai bine dacă ar avea mai mulţi dictatori ca Chavez. Declaraţia ministrului francez i-a surprins pe observatorii de la distanţă ai realităţilor Americii Latine care l-au catalogat simplist drept dictator pe Chavez, dar face să stârnească şi mai mult interes faţă de realizările sociale din perioada ultimilor zece ani, în care sărăcia a fost redusă în Venezuela de la 20,3% din populaţie la 7%. Modelul societăţii bolivariene, în care profiturile din exploatarea ţiţeiului au fost dirijate pentru programele sociale, stârneşte interes în multe ţări ale lumii şi admiraţie în America Latina. În acest sens, declaraţia ministrului francez, care l-a repezentat pe preşedintele Hollande, are suportul milioanelor de oameni din categoriile defavorizate care au ieşit din mizeria la care păreau condamnaţi pe vecie.

Poate fi modelul exportat? În cei 13 ani cât s-a aflat la putere Chavez, compania naţională de petrol a transferat 123,7 miliarde de dolari pentru finanţarea programelor sociale. Doar într-un singur an, 2011, această companie a vărsat în acest scop 39,6 miliarde dolari – mai mult decât alocă Brazilia pentru un program similar (Bursa familiei), dar cu o populaţie de şase ori mai mare ca a Venezuelei. Deci, programul poate fi susţinut cu resurse financiare uriaşe, bazate pe resurse naturale însemnate. Sunt şi multe critici ale acestei “politizări a mizeriei”, cum o numea un biografal lui Chavez, dar, la fel de adevărat, trecerea unei părţi substanţiale a populaţiei din zona excluziunii sociale la apartenenţa unei democraţii directe, participative, care asigură accesul la educaţie, asistenţă sanitară şi exprimare cetăţenească explică largul suport popular al regimului. Chavez nu a venit la putere printr-un puci militar – pe care l-a ratat, ci prin alegeri demo