Iată că şi noul preşedinte ceh, Milos Zeman, abia instalat, printre multele-i griji, a promis că va lupta şi cu mass-media, care „spală creierele şi manipulează opinia publică“, reprezentând „o altă insulă de deviaţie negativă, împletind o lipsă izbitoare de cunoştinţe cu o mare încredere în sine“. Am remarcat această preocupare prezidenţială la cehi, nu doar pentru că ne iluzionăm cu impresia că doar în România presa este clasificată ca fiind subiect de vulnerabilitate naţională potenţială, intrând astfel în sfera de interes a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, ci şi pentru că, suprinzător, media continuă să-şi menţină poziţia în topul credibilităţii instituţionale. Pe de altă parte, poate că fără nici o legătură, mediile de socializare înregistrează tot mai frecvent semnale de decredibilizare sau de compromitere a presei, care are mai nou toate păcatele şi vinovăţiile din lume, că ar fi o toxină socială, că tabloidizarea este, de fapt, dublată de manelizare şi promovarea unor mizerii dedicate, cu direcţionare explicită, că toate dezbaterile publice sunt pe fapte sau ţinte false, că predomină partizanatul politic pe faţă şi că, aşa cum există reflexul politic al mafiei economice, sigur funcţionează şi o omerta de complicităţi similare şi în mass-media. Nu vreau să calific astfel de consideraţii gregare, cum nici nu-mi propun să idealizez lumea presei, pe care am totuşi pretenţia că o cunosc oarecum, fie şi minimal, fie doar pe cea din Iaşi, dar astfel de acuzaţii sau etichetări la grămadă nu sunt doar nedrepte şi jignitoare, ele ascund, de fapt, alte temeri ale autorităţii politice, inclusiv a respectivelor mafii economice adevărate, a fricii în raport cu cetăţenii, care ar fi mai preferabil să rămână cât mai ignoranţi şi inerţi, ca răspuns social! Sigur că e totuşi o problemă, minoră şi rezolvabilă, cu celebrele articole 30 şi 31 din Constituţia României, care