Mulţi dintre ieşeni nu înţeleg preocupările insistente ale presei de analiză politică referitoare, nu la dacă, ci când se va rupe USL, cel puţin aici, la Iaşi?! În fond ce-ar avea de împărţit atât de crâncen cele două sau hai, să spunem patru formaţiuni componente, pentru a alimenta clivaje care, oricum, nu aveau nimic de-a face cu vreo ideologie sau măcar idee doctrinară? Toată lumea ştie că, de fapt, logica existenţei acestei largi coaliţii naţionale consensuale, până la urmă tot un fel de FSN, poate mai cu faţă umană, fără cască de miner şi lămpaş, a fost lupta comună împotriva PDL şi a Preşedintelui, sau mai degrabă invers, împotriva lui Traian Băsescu şi a falangei sale politice. Cel puţin la Iaşi, USL are acum o majoritate atât de confortabilă încât, am mai spus-o, dacă mai există o oarecare Opoziţie, ea este strict formală, retorică. Atunci, de ce s-ar certa Gheorghe Nichita, Relu Fenechiu, Vasile Şalaru şi Luminiţa Iordache, liderii celor patru organizaţii judeţene, după ce şi-au asumat practic tot ceea ce se putea confisca ca autoritate şi putere decizională locală? Şi, mai ales, de ce ne-ar interesa gâlceava asta pe noi, cei exteriori şi indiferenţi mediului politic? Indiferent dacă am fost sau nu la vot, indiferent cum vom fi votat? Păi, poate pentru că întotdeauna când au loc lupte politice, evident pentru o Putere cât mai discreţionară, din nefericire, printre cei care pierd oricum, cu certitudine, suntem şi noi, cei numiţi în termeni generici „pagube colaterale“. Poate pentru că asumarea Puterii presupune sau urmăreşte un mai deplin control singular şi dispoziţie asupra fondurilor bugetare şi a prioritizării acestora, fiind de domeniul evidenţei că nici un demnitar local, consilier local sau judeţean, Primar, Preşedinte de judeţ sau parlamentar, nu şi-a dorit această condiţie pentru un salariu retoric! Ar mai fi varianta motivaţională a grijii faţă de s