Mesajul a fost trimis. Multumesc!

NASA confirmă că pe Marte viaţa s-ar fi putut dezvolta la fel ca pe Pământ

Publicat in Adevarul, marți 12 martie 2013 ·

NASA susţine că ultimele probe colectate de pe Marte arată că viaţa s-ar fi putut dezvolta pe Planeta Roşie, condiţiile necesare erau îndeplinite.

Pe Marte nu-i nici urmă de viaţă acum, dar aceasta ar fi putut exista pe Planeta Roşie cândva, în istoria ei, potrivit ultimelor informaţii provenit de la roverul Curiosity. Vehiculul trimis de NASA pentru a cerceta planeta Marte a descoperit în sol sulf, azot, hidrogen, oxigen, fosfor şi carbon - unele dintre elementele cheie pentru ca viaţa să existe, conform parametrilor de pe Pământ. Probele au fost obţinute de Curiosity dintr-o rocă sedimentară aproape de Craterul Gale, dezvăluie NASA.

„O întrebare fundamentală pentru care am vrut să găsim un răspuns cu această misiune a fost dacă Marte a avut un mediu favorabil vieţii. Din ceea ce am descoperit până acum, răspunsul este da“, a spus Michael Meyer, cercetătorul care răspunde de programul Mars Exploration.

Probele de rocă au fost analizate cu instrumentele Sample Analysis at Mars (SAM şi Chemistry and Mineralogy (CheMin). Datele obţinute indică faptul că Golful Yellowknife, acolo unde roverul îşi desfăşoară cercetările, a fost cândva un râu sau fundul unui lac care ar fi putut oferi energie de natură chimică şi alte condiţii favorabile vieţii microbiene. Acest mediu umed, spre deosebire de altele de pe Marte, nu a oxidat foarte mult, nu are caracter acid şi nu este foarte sărat - un mediu favorabil vieţii, deci.

Forajul în stâncă, la o adâncime de 6,4 centimetri, a avut loc pe 8 februarie. Apoi, probele au ajuns la cele două instrumente de analiză după două săptămâni. Acestea au identificat elementele pe care cercetătorii le căutau. Analiza a fost însă îngreunată de o defecţiune a computerului de pe Curiosity care încă nu a fost remediată completă nici până în prezent.

În stânga este o imagine surprinsă de roverul Opportunity trimis

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 6 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 10 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 11 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 9 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 13 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 7 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Nivelul scăzut al apei pe Dunăre perturbă transportul maritim din Ungaria / A fost cea mai secetoasă lună iunie din 1901 / Este posibil ca tarifele să crească, navele fiind nevoite să-şi reducă încărcătura

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Nivelurile neobişnuit de scăzute ale apei pe Dunăre în Ungaria afectează transportul maritim, agricultura şi ecosistemele locale de-a lungul celui de-al doilea fluviu ca lungime din Europa, care este

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 6 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Vremea

București
acum

22°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

20°
sâm.

20°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

19°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

19°
sâm.

18°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°