Numărătoarea inversă a început pentru primii pasageri ai A300 Zero-G, care au plătit ca să treacă prin experienţa imponderabilităţii. Este primul zbor parabolic din Europa, zboruri de acest tip fiind efectuate până acum doar în Statele Unite şi Rusia, relatează AFP.
Din cei 40 de pasageri de la bordul A300 Zero-G, cinci studenţi au câştigat un concurs organizat de CNES (Agenţia spaţială franceză), care foloseşte de obicei acest avion în scopuri ştiinţifice. Ei nu şi-au plătit locul, spre deosebire de ceilalţi, care au plătit fiecare 6.000 euro. O pasageră din Elveţia a efectuat deja un zbor parabolic, în Statele Unite.
În timpul zborului vor fi efectuate 15 parabole a câte 22 de secunde, în total cinci minute de imponderabilitate. La prima parabolă se va atinge gravitaţia marţiană (o treime din greutatea resimţită). Ea va fi urmată de două parabole lunare (1/6 din greutate, adică senzaţia de a fi în picioare pe Lună) şi 12 parabole în imponderabilitate. În timpul zborului, pasagerii vor beneficia de sfaturile unor instructori şi de asistenţa unui medic. Comandant de bord este Eric Delesalle, director pentru teste de zbor al constructorului ATR, mare maestru al parabolelor. El este însoţit de Jean-Francois Clervoy, cu 3.000 de parabole efectuate şi trei zboruri la bordul unei navete spaţiale americane.
Veniturile obţinute în urma zborurilor comerciale urmează să contribuie la înlocuirea aparatului A300 Zero-G, care a depăşit 100.000 de parabole.
Zborurile parabolice cu avionul, care au început acum mai bine de 60 de ani, îi fac pe cei care le efectuează să scape de efectul gravitaţiei terestre fără să fie nevoie de un zbor spaţial, datorită manevrelor de urcare şi coborâre. Sintagma 'zboruri cu gravitaţie zero', utilizată pentru a desemna acest tip de zboruri, este improprie fiindcă 'gravitaţia terestră nu dispare', s