Cei 115 cardinali electori vor urma, începând de marţi, 12 martie, ziua începerii conclavului, un ritual de vot marcat de o mare solemnitate, pentru alegerea viitorului papă, relatează AFP.Desfăşurarea alegerilor este stabilită în cele mai mici detalii în Constituţia apostolică Universi Dominici Gregis, promulgată de Ioan Paul al II-lea în 1996.
Cei 115 cardinali vor intra în cursul unei procesiui lente, însoţiţi de litania sfinţilor, în Capela Sixtină. Cardinalul decan al conclavului încheie marşul.
Imediat ce ordinul "Extra Omnes" (toţi afară) este dat şi toate persoanele care nu fac parte din conclav ies din sală, cardinalii electori vor fi încuiaţi în Capela Sixtină împreună cu un singur membru al clerului, pe care îl vor alege ei înşişi pentru înţelepciunea şi autoritatea sa morală.
Acesta din urmă le va vorbi despre misiunea lor şi despre necesitatea de a acţiona pentru binele Bisericii, după care va ieşi şi el, premiţând astfel începerea scrutinului.
Pentru a vota, fiecare cardinal completează mai întâi un buletin dreptunghiular, pe care este imprimat doar "Eligo in Summum Pontificem" (Îl aleg ca Suveran Pontif) în partea superioară. El scrie numele candidatului său în jumătatea inferioară, cu un "scris de nerecunoscut".
Cardinalul îndoaie buletinul de vot, urmând ordinea priorităţii, se ridică şi îl duce - astfel încât buletinul să rămână vizibil - la altarul unde este amplasată urna acoperită cu un platou. Apoi el rosteşte cu voce tare jurământul următor: "Martor îmi este Hristos Mântuitorul, care o să mă judece, că îi dau votul meu celui care, potrivit lui Dumnezeu, consider că ar trebui ales".
El depune buletinul pe platou şi îl împinge în urnă, se înclină spre altar şi se întoarce la locul său.
Pentru acest conclav, a fost pre