Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A început simularea la limba şi literatura română. Poezia - proba de foc pentru absolvenţi

Publicat in Adevarul, marți 12 martie 2013 ·

Peste 2.000 de elevi din clasele a XII-a de la toate liceele din judeţ susţin, la aceasta oră, simularea la proba de limba şi literatura română de la examenul de bacalaureat. Simularea a început la ora 11.00 şi se încheie la 14.00.

Potrivit inspectorului şcolar Marcel Lucaciu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar, simularea de astăzi vine cu o noutate absolută şi anume că, pentru prima oară, subiectele la limba şi literatura română sunt concepute diferenţiat. Mai exact, elevii de la filiera teoretică - profil uman şi cei de la filiera vocaţională - profil pedagogic vor primi subiecte cu un grad de dificultate mai ridicat decât restul candidaţilor. Potrivit lui Marcel Lucaciu, subiectele primite de candidaţi au fost elaborate de un grup de lucru al inspectorului de specialitate şi respectă structura modelului afişat pe site-ul Ministerului Educaţiei. La ultimul punct, candidaţii au de făcut un eseu pe baza unei poezii studiate.

Simularea se desfăşoară în condiţii de examen, cu săli supravegheate video şi cu foi de examen tipizate. Repartizarea candidaţilor pe săli a fost afişată în cursul zilei de ieri, când au fost afişate şi instrucţiunile privind condiţiile în care se poate face accesul în sală (fără auxiliare didactice, fără telefoane mobile). Elevii nu pot părăsi sala mai repede de 90 de minute de la începerea examenului.

Testarea viitorilor absolvenţi de liceu în perspectiva susţinerii examenului de bacalaureat continuă joi, 14 martie, cu simularea la proba obligatorie a profilului. În funcţie de profilul urmat, elevii vor da examen fie la matematică, fie la istorie.

Notele obţinute de elevi la aceste evaluări vor fi făcute publice şi vor putea fi trecute şi în catalog. Potrivit lui Lucaciu, având în vedere că lucrările sunt corectate la nivelul fiecărui liceu în parte, Inspectoratul Şcolar ar putea solicita

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum 58 minute
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum o ora
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum o ora
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum o ora
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 35 minute
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 58 minute
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum o ora
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum 3 ore
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

25°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

27°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°