Sala "Olimpya" din municipiu a găzduit etapa zonală a Campionatului Naţional al cluburilor sportive şcolare, la lupte greco-romane. Competiţia care a reunit la start 70 de luptători de la cluburi din Botoşani, Bacău, Rădăuţi şi Suceava a fost dominată de sportivii legitimaţi la Liceul cu Program Sportiv (LPS) Botoşani, nu mai puţin de 16 luptători ai unităţii de învăţământ menţionate calificându-se la turneul final al competiţiei. Cinci dintre aceştia s-au clasat pe prima treaptă a podiumului, şase s-au situat pe locul doi, iar cinci au ocupat locul trei la categoriile la care au luptat. În aceste condiţii, LPS Botoşani s-a situat pe primul loc în clasamentul general al cluburilor, devansând LPS Suceava, care a calificat şapte sportivi, CSŞ Bacău şi CSŞ Rădăuţi, care au calificat cinci, respectiv doi sportivi. De remarcat este faptul că din cele zece categorii de greutate, sportivii de la LPS Botoşani s-au impus la cinci. În plus, la categoriile 50 de kilograme şi 76 de kilograme, pe primele trei locuri au fost doar sportivi de la LPS Botoşani.
Turneul final al Campionatului Naţional al cluburilor sportive şcolare, la lupte greco-romane va avea loc între 17-19 mai şi va fi găzduit tot de Botoşani, întrecerea urmând a se desfăşura în Sala "Olimpya".
Sala "Olimpya" din municipiu a găzduit etapa zonală a Campionatului Naţional al cluburilor sportive şcolare, la lupte greco-romane. Competiţia care a reunit la start 70 de luptători de la cluburi din Botoşani, Bacău, Rădăuţi şi Suceava a fost dominată de sportivii legitimaţi la Liceul cu Program Sportiv (LPS) Botoşani, nu mai puţin de 16 luptători ai unităţii de învăţământ menţionate calificându-se la turneul final al competiţiei. Cinci dintre aceştia s-au clasat pe prima treaptă a podiumului, şase s-au situat pe locul doi, iar cinci au ocupat locul trei la categoriile la care au luptat. În aceste cond