După câteva zile în care primăvara şi-a făcut simţită prezenţa, iată că pentru următoarele zile meteorologii anunţă o răcire accentuată a vremii în judeţul Maramureş.
Potrivit prognozei meteo, mâine, 13 martie, vremea se va menţine caldă, însă cerul va fi mai mult noros. Pe arii extinse va ploua, iar precipitaţiile vor avea şi caracter de aversă. Spre sfârşitul intervalului precipitaţiile se vor transforma în lapovita şi ninsoare. La munte vor predomina ninsorile. Vantul va sufla slab la moderat, cu intensificări în zona montana înalta, viscolind ninsoarea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 13 şi 17 grade Celsius, iar cele minime între 0 şi 3 grade Celsius. Izolat se va semnala ceaţă.
Joi vremea se va răci accentuat. Cerul va fi mai mult noros. Temporar vor cădea precipitaţii predominant sub formă de ninsoare. Vântul va sufla în general moderat cu intensificări temporare, iar în zona montana înalta până la tare, viscolind ninsoarea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 grad Celsius şi 4 grade Celsius, iar cele minime între -7 şi -4 grade Celsius. Izolat se va semnala ceaţă.
Cât priveşte inundaţiile de ieri, primele estimări realizate arată că apele unor râuri (Lăpuş, Cavnic, Bloaja, Dobric, Chechiş şi Berinţa) s-au revărsat în albia majoră şi au inundat 20 de hectare de teren situate în zona inundabilă.