Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încă un poliţist audiat în dosarul lui Alionescu

Publicat in Pandurul, miercuri 13 martie 2013 ·

O bună parte dintre angajaţii Secţiei de Poliţie Mătăsari riscă să ajungă pe la Tribunal şi să dea cu subsemnatul în dosarul în care un coleg de-al lor este judecat pentru purtare abuzivă, subofiţerul Constantin Alionescu fiind acuzat că în primăvara anului trecut a bătut un tânăr care l-ar fi stropit după ce a trecut cu maşina pe lângă el, printr-o baltă, afară plouând torenţial. Agentul Ion Panduroaica a fost chemat ieri la instanţă pentru a spune ce ştie despre incidentul respectiv, incident produs în faţa unui magazin din localitate, camere de supraveghere de la magazin surprinzând momentul în care Alionescu se vede lovindu-l pe cel pe care l-a reclamat la Parchet.

La fel ca şi la termenul anterior, când un alt poliţist spunea că Alionescu a sunat la 112 reclamând că a fost stropit de un şofer, şi poliţistul de ieri a recitat aceiaşi poezie, spre amuzamentul celor din sală, inclusiv al judecătorului şi procurorului de caz, care au întrebat câte astfel de apeluri primesc poliţiştii din Mătăsari şi cum le soluţionează. Evident că nimeni nu reclamă la 112 că a fost stropit de un şofer grăbit sau neatent, Panduroaica nereuşind să ofere amănunte suplimentare despre împrejurările în care s-a produs incidentul respectiv. Alţi martori audiaţi ieri spuneau că victima stătea în poziţia „pe genunchi” şi era lovit de agentul trimis în judecată, poliţistul coleg cu inculpatul menţionând că în prezenţa sa Alionescu şi cel care l-a reclamat necertându-se nicio clipă. Martorul nu a reuşit să spună nici dacă victima avea cumpărăturile de le făcuse la magazin împrăştiate pe jos, deşi avocatul din dosar, Narcis Nădrag, spune că imaginile surprinse de camerele de supraveghere arată cum tocmai poliţistul Panduroaica îi cere celui bătut să-şi adune cartofii şi laptele cumpărat şi să meargă la secţie. Imaginile respective ar urma să fie vizionate la următorul termen din proc

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Ciolacu spune că a primit răspuns scris din Ucraina privind interdicţia lui George Simion: Am acceptul părţii ucrainiene să fac public acest document / Ce prevede documentul - DOCUMENT

News.ro acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu spune că a primit răspuns scris din Ucraina privind interdicţia lui George Simion în această ţară, el arătând că a primit acceptul părţii ucrainiene să facă public acest document şi cine face o solicitare pe 544, imediat va

După 7 ani și 22 de amânări, Florin Secureanu a fost condamnat la 11 ani închisoare. Fostul director al Spitalului Malaxa a fost acuzat de delapidare

Ziare.com acum 8 ore
Florin Secureanu, fostul director al Spitalului Malaxa, a fost condamnat vineri, 15 noiembrie, de Tribunalul Bucureşti, la 11 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi delapidare. Pe lângă condamnare, instanţa a dispus conf

VIDEO Zelenski denunţă discuţia lui Scholz cu Putin: A deschis „cutia Pandorei”. Exact ce a aşteptat Putin de multă vreme

HotNews acum 6 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că apelul telefonic al cancelarului german Olaf Scholz către Vladimir Putin a deschis „cutia Pandorei”, subminând eforturile de a-l izola pe preşedintele rus, informează Reuters, AFP și Agerpres.

Rusia opreşte sâmbătă livrările de gaze către Austria

News.ro acum 6 ore
Rusia a anunţat Austria că va opri sâmbătă livrările de gaze prin reţeaua care trece prin Ucraina, eveniment care semnalează o apropiere rapidă a sfârşitului ultimelor fluxuri de gaze ale Moscovei către Europa, relatează Reuters. Cea mai veche rută

UPDATE - Patru muncitori, surprinşi sub un mal de pământ în judeţul Buzău / Una dintre victime, inconştientă / Are picioarele prinse între ţevi şi nu are semne vitale

News.ro acum 9 ore
Patru muncitori au fost surprinşi, vineri, sub un mal de pământ în timp ce făceau excavaţii în localitatea Săpoca, judeţul Buzău. Una dintre victime este inconştientă şi nu a fost încă extrasă. UPDATE: ISU Buzău anunţă că pompierii au eliberat parte

Ciolacu: „Mai mult ca sigur, anul acesta România va intra în Schengen terestru. Nu plec din funcție până nu intrăm”

HotNews acum 8 ore
Premierul Marcel Ciolacu, lider al PSD şi candidat al partidului în alegerile prezidenţiale, a declarat vineri, la Ploieşti, că anul acesta România va intra în spaţiul Schengen şi cu frontierele terestre, adăugând că nu pleacă din funcţia de premier

Rareș Bogdan, despre interdicția lui Simion în Ucraina: „Ciolacu a cerut explicații de formă și exact așa le-a primit/ Și-l dorește în turul 2”

HotNews acum 6 ore
Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan l-a acuzat pe Marcel Ciolacu că a cerut explicații „de formă” privind decizia autorităților ucrainene de a impune o interdicție pentru intrarea în țara vecină a lui George Simion, știind că adresa trimisă de că

UPDATE - Neamţ: Autocar în care se aflau 16 persoane şi un autoturism, implicate într-un accident rutier / Maşina s-a răsturnat, iar şoferul acesteia a fost scos de martori / Cum s-a produs evenimentul

News.ro acum 9 ore
Un autocar în care se aflau 16 persoane şi un autoturism au fost implicate, vineri seară, într-un accident rutier în judeţul Neamţ, iar în urma impactului maşina a părăsit drumul şi s-a răsturnat. Şoferul acesteia a fost scos de martorii evenimentul

Sylvester Stallone îl declară ”admirativ” pe Trump, ”un personaj mitic”, ”un al doilea George Washington” şi-l evocă pe Isus

News.ro acum 13 ore
Interpretul lui Rocky şi Rambo, Sylvester Stallone, în vârstă de 78 de ani, salută ”admirativ” victoria lui Donald Trump, un ”personaj mitic”, pe care-l compară cu primul preşedinte american, George Washington. Donald Trump, care-şi multiplică luări

Ministrul de externe al Ungariei: Să facem tot posibilul ca România să intre în Schengen, interesele naţionale coincid

HotNews acum 13 ore
Ministrul Afacerilor Externe şi Comerţului de la Budapesta, Peter Szijjarto, a declarat vineri, la Miercurea-Ciuc, că interesele naţionale ale României şi cele ale Ungariei coincid în privinţa aderării ţării noastre la spaţiul Schengen cu drepturi d

Vremea

București
acum

sâm.

0°/8°
dum.

3°/9°
lun.

3°/11°
mar.

5°/11°
Iasi
acum

sâm.

3°/10°
dum.

2°/11°
lun.

2°/10°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

0°/8°
dum.

5°/10°
lun.

6°/11°
mar.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

0°/6°
dum.

-1°/7°
lun.

1°/8°
mar.

1°/8°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/7°
dum.

0°/10°
lun.

2°/11°
mar.

4°/13°