Este oficial: Guvernul va da o lovitură dură samsarilor imobiliari, care au făcut milioane de euro în ultimii ani cumpărând drepturi litigioase.
Premierul Victor Ponta a anunţat, marţi, că proiectul privind despăgubirile va fi conturat pe 3 principii, referitoare la faptul că restituirile în bani se vor face pe 7 ani, clădirile retrocedate îşi vor păstra 20 de ani destinaţia actuală, iar drepturile litigioase vor fi impozitate cu 85%.
Ponta a spus că primul principiu prevede că se restituie în natură tot ceea ce se mai poate restitui în natură pe acea procedură în care timp de doi ani se fac restituirile în natură, iar în al treilea an se fac restituiri în echivalent pentru terenuri de la ADS sau din alte zone de unde mai pot fi găsite.
"Probabil propunerea va fi ca restituirile în bani, în numerar, să se facă pe o perioadă de 7 ani", a adăugat Ponta.
El a precizat că al doilea principiu se referă la faptul că toate clădirile care vor fi retrocedate în natură, dar care în acest moment sunt folosite ca şcoli, spitale sau instituţii de cultură să fie retrocedate cu obligaţia ca o perioadă de timp, respetiv 20 de ani, să îşi păstreze destinaţia.
Ponta a spus că al treilea principiu are în vedere impozitarea drepturilor litigioase.
"Deci la proprietari se restituie totul, la cei care cumpără drepturi litigioase, ceea ce presupune până la urmă o afacere, o să avem o impozitare de 85%", a spus Ponta.
El a menţionat că proiectul de lege va fi prezentat miercuri în şedinţa de Guvern.
La rândul său, preşedintele PNL Crin Antonescu a declarat că în cadrul USL nu a fost acceptată ideea înfiinţării unui Fond Proprietatea 2, fiind totodată imaginate mai multe scenarii în ceea ce priveşte restituirea proprietăţilor.
"Noi am discutat atât de mult pentru că – şi nu am discutat numai astăzi – este o lege importantă, pentru c