Cea de-a opta poruncă „Să nu furi!” pare să nu fi fost învățată la orele de religie de patru adolescenţi din centrul de plasament de tip familial din zona Motru. Copiii instituționalizați și-au luat bilet de voie de la îngrijitor și în loc să petreacă timpul liber într-un mod plăcut, au decis să fure. Să fie siguri că nu dau greș, au decis să sustragă chiar cutia milei dintr-o biserică din Motru.
Preotul paroh a sesizat faptul că lipsește cutia milei din lăcașul de cult și a anunțat dispariția acesteia la poliție. La fața locului s-a deplasat o echipă de polițiști care a demarat imediat cercetări la fața locului. Preotul nu le-a putut spune oamenilor legii decât că persoane necunoscute au sustras din interiorul bisericii o cutie confecţionată din lemn, în care se afla suma de 400 lei. „În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au identificat patru suspecţi ai infracţiunii de furt calificat, minori cu vârste cuprinse între 16 şi 17 ani, aflaţi în plasament la un centru de tip familial din municipiul Motru. Prejudiciul a fost recuperat şi restituit preotului paroh al bisericii”, a declarat Romina Dochian, purtător de cuvânt IPJ Gorj.
Minorii avea bilet de voie
Cei patru minori au plecat din centrul de tip familial cu acordul îngrijitoarei pentru că, având peste 14 ani, au voie zilnic să se plimbe 2 ore sau să participe la acțiuni recreative. Deși erau cunoscuți cu probleme de comportament, până în acest moment nu au săvârșit nicio faptă penală. „Ei au voie zilnic, în afara orelor de curs, să plece din centru ca să se plimbe, să se întâlnească cu colegii, să socializeze. Ei aveau tulburări de comportament, dar nu au mai săvârșit infracțiuni. Nu știm de ce au furat, pentru că primeau banii care li se cuveneau prin lege. Nu au dus lipsă de nimic în centru”, a declarat Ninela Gruia, director adjunct DGASPC Gorj.
Conducerea Direcției de Asistenț