Etapa cu numărul 22 a fost una aşa şi aşa, ca un salut anodin, aruncat din încheietura palmelor, un periplu nici pe calul programat de gazde să galopeze, nici în căruţa cu surprize, în care s-au oploşit cei aplecaţi spre miasmele ligii inferioare.

Pe la Mediaş n-a ajuns briza mării, vara supravieţuirii la soarele incitant este departe, aşa cum steiurile pe care se visează căţăraţi braşovenii nu s-au iţit din apele unui fluviu care, pentru giurgiuveni, se pare că poate curge şi în amonte, către Europa cu jambiere. Petroliştii n-au găsit nimic în forajul din Grant, doar o urmă a unui filon al aurului negru rapidist de odinioară. Toată lumea este mulţumită cu câte un punct mincinos de sprijin, la fel cum şontâcăie vasluienii spre podium, după ce arbitrul a tuşit în fluier vrând, pare-se, să fluiere punct final unei partide care părea că nici nu începuse. Punctul fiinal are iz de punct şi virgulă şi la Iaşi, unde cohorta ceferistă şi-a uitat armele în vestiarul bântuit de iluzii, drept pentru care şi i-a scos din jobenul de fachir al finanţatorului pe tinerii prestidigitatori aduşi pentru viitoare atacuri la baionetă din sezonul ce va să vină cu poleială pe zidul programat. Pentru ei, campionatul are foc continuu la abia la anul. Pandurii se făcură că joacă după o mai veche partitură scrijelită pe minge tocmai de diriguitorul oţelarilor de astăzi, iar „câinii", abia ţiniţi în lesă şi muşcându-se flămânzi între ei, le amuşină urmele. Steliştii, cu maualul de limba engleză ascuns sub pernă, au gâfâit strategic, urcând pantele unui Ceahlău ros de vântul pierzaniei. „?epcile roşii" speră ca, după dezagregarea muntelui moldav, Dealul Feleacului să fie înălţimea de pe care se vede până departe, spre lojile clasamentului. „U" a fost echipa mângâiată de exuberanţa femeilor şi a copiilor din tribune, iar de la porţile stadionului a adiat atingerea valului de încurajări