Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Punct cu iz de punct şi virgulă

Publicat in Ziua de Cluj, marți 12 martie 2013 ·

Etapa cu numărul 22 a fost una aşa şi aşa, ca un salut anodin, aruncat din încheietura palmelor, un periplu nici pe calul programat de gazde să galopeze, nici în căruţa cu surprize, în care s-au oploşit cei aplecaţi spre miasmele ligii inferioare.

Pe la Mediaş n-a ajuns briza mării, vara supravieţuirii la soarele incitant este departe, aşa cum steiurile pe care se visează căţăraţi braşovenii nu s-au iţit din apele unui fluviu care, pentru giurgiuveni, se pare că poate curge şi în amonte, către Europa cu jambiere. Petroliştii n-au găsit nimic în forajul din Grant, doar o urmă a unui filon al aurului negru rapidist de odinioară. Toată lumea este mulţumită cu câte un punct mincinos de sprijin, la fel cum şontâcăie vasluienii spre podium, după ce arbitrul a tuşit în fluier vrând, pare-se, să fluiere punct final unei partide care părea că nici nu începuse. Punctul fiinal are iz de punct şi virgulă şi la Iaşi, unde cohorta ceferistă şi-a uitat armele în vestiarul bântuit de iluzii, drept pentru care şi i-a scos din jobenul de fachir al finanţatorului pe tinerii prestidigitatori aduşi pentru viitoare atacuri la baionetă din sezonul ce va să vină cu poleială pe zidul programat. Pentru ei, campionatul are foc continuu la abia la anul. Pandurii se făcură că joacă după o mai veche partitură scrijelită pe minge tocmai de diriguitorul oţelarilor de astăzi, iar „câinii", abia ţiniţi în lesă şi muşcându-se flămânzi între ei, le amuşină urmele. Steliştii, cu maualul de limba engleză ascuns sub pernă, au gâfâit strategic, urcând pantele unui Ceahlău ros de vântul pierzaniei. „?epcile roşii" speră ca, după dezagregarea muntelui moldav, Dealul Feleacului să fie înălţimea de pe care se vede până departe, spre lojile clasamentului. „U" a fost echipa mângâiată de exuberanţa femeilor şi a copiilor din tribune, iar de la porţile stadionului a adiat atingerea valului de încurajări

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum răspunde premierul Bolojan criticilor venite de la liderii PSD: Încerc să consolidez o stabilitate politică. Este foarte uşor să stai pe margine şi să spui cum ar trebui făcut

News.ro acum 53 minute
Premierul Ilie Bolojan a declarat, referindu-se la atacurile unor lideri PSD, că încearcă să consolideze stabilitatea politică, nu pentru ca un om să rămână în funcţie, ci pentru ca România să poată lua împrumuturi în condiţii bune. Ilie Bolojan a a

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 26 minute
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 5 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 44 minute
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan: Cea mai mare parte a greutăţii fiscale rămâne pe industria jocurilor de noroc. Este o creştere a taxării de peste 40%. Nu mai avem bani. Ca să avem servicii de sănătate, spitale şi medici, trebuie să intre bani în sistem

Ziarul Financiar acum o ora
Pachetul fiscal adoptat de Executiv a adus o creştere substanţială a taxelor pentru industria jocurilor de noroc, transmite marţi premierul Ilie Bolojan. „Per ansamblu este o creştere a taxării de peste 40% a jocurilor de noroc. Nu s-a mai făcut în

Ilie Bolojan: Aveam un pas, doi până la degradarea ratingului şi la o formă de incapacitate de plată

Ziarul Financiar acum o ora
Premierul Ilie Bolojan susţine că România era la un pas, doi de degradarea ratingului de ţară şi ajungerea într-o formă de incapacitate de plată. Premierul Ilie Bolojan susţine, marţi seara, la Digi24, că măsurile anunţate de Guvern „vor însemna o p

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 2 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Rogobete, despre mâncarea din spitale: Voi sta la masă cu managerul spitalului şi vom mânca amândoi din acea porţie pe care o servesc pacienţilor / Mi-este foarte greu să-mi explic cum într-un loc se poate şi în alt loc, cu aceeaşi sumă, nu se poate

News.ro acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, despre mâncarea din spitale, că va sta la masă cu managerul spitalului şi vor mânca amândoi din acea porţie pe care o servesc pacienţilor, el arătând că îi este foarte greu să-şi explice cum într-un loc se po

Alertă în judeţul Bacău, după ce doi bărbaţi au încercat să bage cu forţa într-un autoturism o femeie. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Unul dintre suspecţi este soţul femeii, cu care e în divorţ - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Poliţiştii din judeţul Bacău au intervenit de urgenţă, marţi, după ce un apel la 112 a anunţat că doi bărbaţi au încercat să răpească o femeie din parcarea unui supermarket. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Ei au fost reperaţi, rid

BNR avertizează că rata inflației va crește „considerabil” în următoarele luni

Mediafax acum 3 ore
Rata anuală a inflaţiei va creşte considerabil în următoarele luni, sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a preţului la energia electrică şi al majorării începând cu 1 august a cotelor TVA şi a accizelor, situându-se mult deasup

Vremea

București
acum

33°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

31°
mar.

23°/36°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

17°/36°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

18°
mar.

17°/32°
mie.

12°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°