Economia noastră a ratat ţinta asumată iniţial, de trecere la moneda unică euro în anul 2015. S-a întîmplat să fie aşa atît ca urmare a efectelor crizei financiare din anul 2008, cît mai ales ca urmare a stagnării proceselor de reformă structurală în interiorul economiei. Dacă vom privi cu atenţie sistemul de criterii nominale impus prin Tratatul de la Maastricht – dincolo de cifra de ordin statistic –, vom constata, cu părere de rău, că nu îndeplinim nici unul dintre acestea.

DE ACELASI AUTOR Maşina de fabricat bani Slăbiciunile Chinei - argument monetar Destin de pisică Tiranul Fie că este vorba despre rata inflaţiei, datorie publică, deficit bugetar, curs de schimb valutar sau rata dobînzii, toţi aceşti indicatori sînt rataţi ca ţintă de îndeplinit conform cerinţelor tratatului amintit.

Rata inflaţiei este primul şi cel mai cunoscut dintre aceşti indicatori. Pentru a adera la moneda unică, tratatul impune unei economii ca, în ultimii ani înainte de aderare, să înregistreze o rată medie anuală a inflaţiei care să se încadreze într-un culoar de +1,5% (cifrele sînt prelucrări din surse oficiale ale INS; BNR; EUROSTAT) faţă de media a trei ţări cu inflaţia cea mai scăzută, pentru aceeaşi perioadă, membre ale Uniunii Economice şi Monetare Europene. Fără a intra prea mult în calcule, vom spune că cea mai scăzută rată medie a inflaţiei pe care a înregistrat-o România a fost de 4,84% în anul 2007, adică în ultimul an înainte de criză. Inflaţia pentru UE 17, în acelaşi an, a fost de 2,1%. Bifăm, deci, un prim criteriu ratat.

Trecem la următorul criteriu – deficitul bugetar consolidat ar trebui, conform cerinţelor tratatului, să fie mai mic de 3% din PIB. La o analiză a cifrelor, observăm că economia noastră se încadrează în această cerinţă doar pînă în anul 2007. Pe toată perioada crizei, cifrele sînt mai mari decît cerinţa standard, ajungî