Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţiştii primesc abia acum banii pentru uniformele de anul trecut

Publicat in Ziua de Cluj, miercuri 13 martie 2013 ·

Sindicaliştii din Poliţie au anunţat că angajaţii din sistem vor primi, începând de lunea viitoare, banii restanţi pentru echipament.

În 2012, poliţiştii nu au primit decât sub 10% din norma de echipament, adică 200 de lei în loc de 2.500 de lei. Banii pentru echipament sunt alocaţi de Ministerul Internelor pentru uniforme noi şi încălţăminte, iar anul trecut poliţiştii care au dorit să îşi înnoiască ţinuta au fost nevoiţi să scoată bani din propriile buzunare.

Situaţia restanţelor s-a lămurit abia de curând, în zilele următoare poliţiştii urmând să intre în posesia banilor pentru echipamentul de anul trecut. "În urma zvonurilor vehiculate în ultimele zile, Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie a solicitat, în mod oficial, lămuriri cu privire la plata contravalorii echipamentului restant din anul 2012. În acest sens, vă comunicăm că în perioada 18-20 Martie 2013, Ministerul Afacerilor Interne va vira sumele de bani necesare achitării integrale a contravalorii dreptului de echipare pentru anul 2012 către toate unităţile subordonate. Stimaţi colegi, vă reamintim că plata acestor drepturi reprezintă o obligaţie a Ministerului Administraţiei şi Internelor faţă de noi, si nu o favoare sau un pretext pentru a nu mai fi nemulţumiţi de salarizarea discriminatorie si preferenţială practicată în continuare de conducerea ministerului", au transmis liderii Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie.

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două femei au murit într-un microbuz răsturnat la Pogoanele, în Buzău. Accidentul a făcut alte cinci victime

Libertatea acum 39 minute
 O mașină în care se aflau șapte persoane s-a răsturnat vineri seară pe câmp, pe un drum judeţean, în oraşul Pogoanele, din judeţul Buzău. În urma impactului, două femei au murit pe loc, anunță IPJ Buzău, citat de News.ro.

Ucraina interzice utilizarea oficială a aplicaţiei Telegram de teama spionajului rusesc

Mediafax acum o ora
Consiliul pentru Securitate Naţională şi Apărare a anunţat restricţiile după ce Kirilo Budanov, şeful agenţiei ucrainene de informaţii pentru apărare, a prezentat consiliului dovezi ale capacităţii serviciilor speciale ruseşti de a spiona platforma,

Ultrabogaţii Marii Britanii ameninţă cu plecarea în masă din ţară, înainte de modificările fiscale propuse de guvern

News.ro acum 2 ore
Monaco, Italia, Elveţia, Dubai. Sunt doar câteva dintre destinaţiile care încearcă să-i ademenească pe super bogaţii Regatului Unit înainte de modificările propuse la regimul fiscal al ţării, relatează CNBC. Aproape două treimi (63%) dintre investit

Anunțul RAR pentru șoferi! Stațiile ITP vor fi închise în toată țara pentru 2 zile

Gandul acum 2 ore
Registrul Auto Român (RAR) a venit cu un nou anunț pentru toți conducătorii auto. În două zile ale lunii octombrie, stațiile ITP vor fi închise în toată țara. Această decizie a fost luată pentru a fi efectuate câteva lucrări de mentenanță asupra pla

Marcel Boloș: România va intra în 2025 „într-un proces de ajustare fiscal-bugetară” / Ce spune ministrul finanțelor despre o majorare de taxe și impozite

HotNews acum 23 minute
România va intra într-un proces de ajustare fiscal-bugetară, începând din 2025, iar regulile pentru gestionarea finanţelor ţării vor fi mult mai stricte, a anunţat, vineri seara, ministrul Finanţelor Marcel Boloş, transmite Agerpres. „Anul viitor va

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum 13 ore
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Serghei Lavrov amenință că Rusia este „complet pregătită” pentru un război cu NATO în Arctica

G4Media acum 2 ore
Ministrul de externe al Kremlinului, Serghei Lavrov afirmă că „Arctica nu este teritoriul Alianței Nord-Atlantice” și că Rusia este „complet pregătită” pentru un conflict cu NATO în regiune, potrivit presei de stat ruse, citată de Digi24.ro „Vedem c

Horoscop pentru sâmbătă, 21 septembrie 2024. Schimbări radicale pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Sunt posibile cheltuieli importante la finalul acestei saptamani. Se pare ca vei primi o suma de bani consistenta, fie dintr-o colaborare, fie partenerul de viata sau o ruda iti ofera sprijin material nesperat. Pe de alta parte poti afla inf

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 12 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

Anchetă în Israel după ce soldaţi au fost filmaţi aruncând cadavre de pe acoperiş în Cisiordania - VIDEO

News.ro acum 13 ore
Armata israeliană a deschis o anchetă după ce soldaţii săi au fost filmaţi aruncând cadavrele a trei palestinieni morţi de pe un acoperiş în timpul unui raid în Cisiordania ocupată, relatează BBC. Imaginile incidentului, filmate în oraşul nordic Qab

Vremea

București
acum

17°
sâm.

15°/25°
dum.

16°/25°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

19°
sâm.

17°/22°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
Timisoara
acum

14°
sâm.

13°/24°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°