Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Feluri de a zîmbi

Publicat in Dilema Veche, miercuri 13 martie 2013 ·

Într-un vagon de metrou din Londra, la o staţie, a năvălit o gaşcă de băieţi agitaţi. Vorbeau tare, băteau în uşi şi păreau puşi pe scandal. O cucoană între două vîrste, care şedea în faţa mea, a afişat imediat un zîmbet binevoitor, de parcă ar fi fost dispusă să intre imediat în vorbă cu „năvălitorii“, să participe la tămbălăul pe care aceştia îl făceau. Figura ei părea să spună că e bucuroasă să vadă o asemenea manifestare tinerească şi că e total de partea împricinaţilor rebeli. În primul moment, atitudinea ei m-a intrigat. Ceva nu se potrivea şi am bănuit că e un fel de strategie de prevenire a unei eventuale agresiuni. O strategie care-mi părea, însă, cam prostească, învăţată probabil de la vreun curs de supravieţuire urbană şi aplicată într-o situaţie în care acel grup nu dădea semne că ar reprezenta chiar un adevărat pericol pentru respectiva persoană. Dar mi-am zis că probabil nici eu nu cunosc prea bine obiceiurile şi riscurile reale din metropola britanică şi că, pe de altă parte, multe lucruri care nouă, esticilor, mai căliţi istoric, ni se par mofturi, sînt cu totul altfel percepute şi tratate într-o lume mai civilizată.

DE ACELASI AUTOR Bilbao şi alte neplăceri Strada mare şi fundăturile La Frumuşani - contactul dintre două lumi Dezvoltatorii Vreo două staţii mai încolo, cînd tinerii au părăsit vagonul, cucoana a răsuflat uşurată, dînd din cap a dezaprobare, iar falsul zîmbet i-a dispărut instantaneu de pe figură. Fusese doar o armă de apărare. Povestea mi-a adus aminte şi de un altfel de zîmbet, cel pe care îl numim „profesional“, pe care esticii îl remarcă în Occident şi îl comentează. Zîmbetul vînzătorilor din magazine, al chelnerilor, al recepţionerilor – în general, al celor care-ţi oferă servicii şi care speră să le devii client. Locuitorii din Estul Europei au trăit multă vreme într-o atmosferă încruntată. Acum cîţiva ani, un american

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 12 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 8 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 11 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Ursula von der Leyen: Moscova desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice / UE promite sprijin pentru Chişinău înainte de alegerile parlamentare

G4Media acum 18 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Ursula von der Leyen a declarat vineri că Rusia desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice, şi a dat asigurări

CE Înot Juniori: Aur şi bronz pentru România, prin Robert Badea şi Aissia Prisecariu

News.ro acum 8 ore
Înotătorul român Robert Badea a cucerit vineri, la Samorin, medalia de aur în proba masculină de 400 m mixt, în cadrul Campionatelor Europene de Înot pentru juniori. Aissia Prisecariu a cucerit, tot vineri, medalia de bronz al 200 m spate feminin. R

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 9 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Trump și Zelenski au vorbit la telefon. Cei doi lideri au discutat despre apărarea antiaeriană a Ucrainei

Adevarul acum 10 ore
Președintele Volodîmîr Zelenski și omologul său american Donald Trump au purtat o discuție telefonică, vineri, 4 iulie, în cadrul căreia au convenit să consolideze apărarea antiaeriană a Ucrainei, a anunțat liderul ucrainean.

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 8 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Vremea

București
acum

23°
sâm.

22°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

23°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

18°
sâm.

17°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°