Aradul va organiza în acest an a treia ediţie a turneului de tenis BRD Arad Challenger, dotat cu premii în valoare de 30.000 de euro plus ospitalitate. Turneul este programat în perioada 1-9 iunie, atunci când se dispută meciurile din a doua săptămână a Grand Slamului de la Roland Garros.
Aşteptat să participe este şi favoritul publicului arădean, Marius Copil, aflat într-o evidentă creştere de formă în ultima perioadă, dovadă şi locul 136, cel mai bun de până acum al carierei. Faţă de primele două ediţii, disputate în 2010 şi 2012, BRD Arad Challenger va avea loc ceva mai repede, fiind la concurenţă cu alte turnee de acest gen, programate în Cehia, Italia, Germania şi Marea Britanie.
În calendarul ATP publicat pentru primele şase luni ale anului, BRD Arad Challenger este singurul turneu din ţară. Între 3 şi 11 august, Aradul va fi şi gazda unui turneu feminin, Trofeul „Ilie Năstase”, cu premii în valoare de 10.000. de dolari, ajuns la ediţia a noua.
Aradul va organiza în acest an a treia ediţie a turneului de tenis BRD Arad Challenger, dotat cu premii în valoare de 30.000 de euro plus ospitalitate. Turneul este programat în perioada 1-9 iunie, atunci când se dispută meciurile din a doua săptămână a Grand Slamului de la Roland Garros.
Aşteptat să participe este şi favoritul publicului arădean, Marius Copil, aflat într-o evidentă creştere de formă în ultima perioadă, dovadă şi locul 136, cel mai bun de până acum al carierei. Faţă de primele două ediţii, disputate în 2010 şi 2012, BRD Arad Challenger va avea loc ceva mai repede, fiind la concurenţă cu alte turnee de acest gen, programate în Cehia, Italia, Germania şi Marea Britanie.
În calendarul ATP publicat pentru primele şase luni ale anului, BRD Arad Challenger este singurul turneu din ţară. Între 3 şi 11 august, Aradul va fi şi gazda unui turneu feminin, Trofeul „Ilie Năstas