Cînd alerga de colo, colo, să cîştige puterea Traian Băsescu ţinea deschise şi cîte trei fronturi odată. În perioada în care se bucura de simpatia alegătorilor, ca preşedinte, se lupta şi cu Parlamentul şi cu premierul Tăriceanu şi cu mogulii şi cu magistraţii, cu o încredere de nezdruncinat în puterile lui. Atunci, dacă susţinea într-o zi una şi a doua zi alta, Băsescu ştia că poporul îl iartă. Asta pînă cînd a început să se repete şi mai cu seamă pînă cînd alegătorii s-au prins că nu-i pasă de ei, ci numai de el şi, parţial, de soarta PDL-ului.

Pînă aproape de referendum, Traian Băsescu a fost convins că, în ciuda faptului că-şi pierduse din popularitate, n-avea motiv să se teamă că poporul l-ar putea trimite acasă. Brusca lui piruetă de la afirmaţia că nu vrea să cîştige la masa verde, la îndemnul adresat susţinătorilor lui să stea acasă i-a venit de la vreun sondaj sau de la informaţiile serviciilor despre starea de spirit a populaţiei ? Mai degrabă de la servicii.

Amintiţi-vă de criza lui de nervi şi de ameninţările pe care le-a rostit cînd i s-a părut că interimarul Antonescu încearcă să-l decupleze de la butoanele lor, pentru a-i lua locul. „Paiaţa” care va răspunde în faţa legii, la fel cum o vor face toţi „trădătorii”! a sărit Băsescu. Asta şi intoxicarea cancelariilor occidentale că în România a avut loc o lovitură de stat au fost marile lovituri personale ale lui Traian Băsescu în perioada suspendării sale.

După alegerile parlamentare Traian Băsescu, cel care se jurase cu cîteva zile înainte că nu va înghiţi porcul a sfîrşit prin a-l înghiţi, fiindcă, s-a scuzat, aşa au vrut alegătorii. De fapt, nu numai alegătorii, ci şi amicul Barroso, care i-a transmis, diplomatic, dar ferm, să-l desemneze premier pe Ponta. Atunci s-a rupt cuiul grenadei lui Băsescu, încît el a rămas cu ea în mînă degeaba. Între timp Băsescu nu mai avea guvernul lui,