Ne închinăm smerit în faţa icoanelor, mulţumind Domnului şi rugându-ne pentru Bine şi pentru iertare, uimiţi de atâta măreţie. Dar înotând prin vremuri, am înţeles că, totuşi, dintre toate creaturile divine, femeia – bucuria şi durerea vieţii noastre, iubirea noastră dintâi şi de pe urmă, cea care ascunde în pântec eternitatea – rămâne cea mai bună idee a lui Dumnezeu. Din zâmbetul ei se naşte în fiecare dimineaţă lumina, din dragostea ei se zămislesc vieţile viitoare. Femeile ştiu să ne alunge singurătatea, mâna lor binecuvântată ne alină durerile, sărutul lor este cheia care deschide porţile cerului, lacrima lor spală păcatele întregii omeniri.

Epocile s-au rostogolit peste noi, spulberând prejudecata slăbiciunii femeilor. Dorind să fie egale cu bărbaţii, frumoasele lumii au renunţat la dreptul de a fi întreţinute şi ferite din calea relelor de către bărbaţii care le iubesc sau care doar au nevoie de dragostea lor. Femeile muncesc cot la cot cu bărbaţii şi uneori reuşesc să câştige bani mai mulţi decât partenerii lor de viaţă. Iau decizii însemnate pentru mersul lumilor, conduc ţări, declanşează sau împiedică războaie, stăpânesc tărâmuri abstracte în care odinioară nu îndrăzneau să calce. Dar dincolo de toate atuurile masculinităţii pe care le-au dobândit, în timp, şi ele, continuă să rămână singurele deţinătoare ale celui mai mare secret al universului. Miracolul naşterii le conferă femeilor dreptul de a se considera, măcar din când în când, la ceas aniversar, zeiţe.

E timpul să ne aplecăm smeriţi şi să sărutăm mâna acelora care ne-au născut. Astăzi a venit clipa în care trebuie să spunem femeilor care ne-au dăruit prin pruncii noştri, dreptul la nemurire, cât de însemnat este pentru noi strigătul lor sfâşiat de durerile naşterii. E ziua în care bărbaţii pot uita de sfială, clamându-şi iubirea şi recunoştinţa în faţa întregii lumi, e ziua în care de