Poziția copilului e acum în cinematografe. Mergeți la cinema! Ca să vedem cum vă mîndriți voi cu Ursul de Aur.

Rep.: Care-i poziția copilului?

C.N.: E poziția de fetus. Sîntem, mai mult sau mai puțin, toată viața în această poziție și depinde cum și cînd ne hotărîm să ne desprindem de acest cordon ombilical. În film este vorba de o relație freudiană din care există cale de ieșire numai din partea copilului, dar e nevoie de curaj pentru asta.

Rep.: Infernul tandreței?

C.N.: Da, există patologie de-a dreptul. Așa ai fost crescut, te obișnuiești, asta cauți inconștient în continuare. Rațiunea și inconștientul se bat cap în cap. Astfel apare nevroza. Nevroza familiei.

Rep.: Accidentul?

C.N.: Oportunitatea mamei de a-l aduce pe Barbu înapoi în poziția copilului. Dacă privim personajul dincolo de film, mama pare a fi lovită de „senilitate”, prin șantaj sentimental. Oamenii în vîrstă se fac că uită și folosesc acest avantaj – accidentul.

Rep.: Sluga-copilul se distanțează de stăpîn?

C.N.: Finalul este deschis. Se poate spera ca Barbu să se distanțeze. Se poate înțelege că mama va reuși să înțeleagă măcar teoretic. Dar este posibil ca Barbu să revină la poziția dependenței.

Rep.: Este mai bună o dependență de droguri decît de o mamă?

C.N.: Nu știu, dar cred că da, cred că este mai ușor să te desprinzi de nicotină, de droguri. Dependența de mamă este una lungă, Barbu peste treizeci de ani.

Rep.: Corupția?

C.N.: Nemții au văzut doar asta. Le-am explicat că aceasta există peste tot, inclusiv în Germania. Este un fel exotic de a vedea.

Rep.: Care sînt cei mai stăpîni pe instrumentele corupției?

C.N.: Bătrînii, bineînțeles. Barbu-fiul crede că astfel se va desprinde prin închisoare, dar prea puțin. Conștientul lui ar vrea doi-trei ani de detenție. Vrea o instanță exterioară ca să-l pedepseas