* parlamentarul brăilean Marioara Nistor crede că România nu ar trebui să renunţe la Spaţiul Schengen, iar moţiunea simplă iniţiată de PP-DD şi PDL este "perfect justificată şi normală"
Deputatul PPDD Brăila Marioara Nistor consideră declaraţiile ministrului Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, referitoare la aderarea României la Schengen, ca fiind ostile şi lipsite de conţinut diplomatic şi îi cere public demisia de onoare. Parlamentarul este de părere că România nu ar trebui să renunţe la Spaţiul Schengen, "mai ales că am cheltuit din banii europeni şi din bani publici peste 1,3 miliarde de euro pentru a ne securiza frontierele, deci, ţara noastră îndeplineşte condiţiile tehnice de aderare".
"«Liniştirea» României din punct de vedere al Schengen şi MCV, cel puţin până în decembrie, ar putea însă să fie în «avantajul» Guvernului USL. Lipsiţi de bătăile de cap presupuse de demersurile aderării cât mai rapide a României la spaţiul Schengen, guvernanţii s-ar putea apuca, în sfârşit, de guvernare!", precizează Nistor în declaraţia politică transmisă redacţiei.
Parlamentarul Marioara Nistor subliniază faptul că în aceste condiţii, moţiunea simplă iniţiată de PP-DD şi PDL este "perfect justificată şi normală".
"Într-o ţară civilizată, un ministru de Externe care suferă un asemenea eşec european nu ar aştepta un vot de blam din partea Parlamentului, el ar pleca singur acasă şi ar lăsa pe altcineva mai bun. Dar, cum trăim în România, aşa ceva nu se va întâmpla niciodată", a încheiat Nistor.
* parlamentarul brăilean Marioara Nistor crede că România nu ar trebui să renunţe la Spaţiul Schengen, iar moţiunea simplă iniţiată de PP-DD şi PDL este "perfect justificată şi normală"
Deputatul PPDD Brăila Marioara Nistor consideră declaraţiile ministrului Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, referitoare la aderarea