JORGE MARIO BERGOGLIO a fost ales cel de-al 266-lea papă al Bisericii Catolice. Noul suveran pontif, un cardinal argentinian, se va numi PAPA FRANCISC şi este primul lider al Bisericii Catolice care vine din exteriorul continentului european în mai bine de un mileniu şi este primul pontif sud-american din istorie.
În vârstă de 76 de ani, JORGE MARIO BERGOGLIO, PAPA FRANCISC, provine dintr-o familie de italieni din Argentina. O altă premieră pe care o stabileştePAPA FRANCISCeste aceea că este primul suveran pontif iezuit, un ordin religios ale cărui baze au fost puse în secolul al XV-lea de către Ignaţiu de Loyola.
GÂNDUL A TRANSMIS LIVE TEXT. MAI JOS, EVENIMENTELE ÎN ORDINE INVERS CRONOLOGICĂ
UPDATE 00.30 NOUL PAPĂ, FRANCISC, şi-a luat numele după Sfântul Francisc de Assisi, a precizat Vaticanul.
UPDATE 00.10Radio Vatican arată că NOUL PAPĂ, Jorge Mario Bergoglio, şi-a luat numele de PAPA FRANCISC, şi nu PAPA FRANCISC I, cum se credea iniţial.
UPDATE 22.10 CNN citează surse de la Vatican, potrivit cărora NOUL PAPĂ,JORGE MARIO BERGOGLIO a fost al doilea clasat şi în 2005, când papă a fost ales cardinalul Ratzinger, actualul papă emerit Benedict al XVI-lea.
UPDATE 21.53 Vaticanul a oficializat anunţul pe contul de Twitter al instituţiei papale:
UPDATE 00.20Radio Vatican arată că numele pontifical al lui Jorge Mario Bergoglio este PAPA FRANCISC, şi nu PAPA FRANCISC I, cum s-a crezut iniţial.
UPDATE 21.50PAPA FRANCISC, cardinalul argentinian JORGE MARIO BERGOGLIO, este foarte apreciat mai ales pentru modestia de care a dat dovadă. Un exemplu în acest sens este decizia lui de a renunţa, încă de când a devenit Arhiepiscop de Buenos Aires, în 1998, sau cardinal, în 2001, la toate beneficiile lumeşti asociate acestor funcţii. A refuzat să stea în vile, să aibă bucătar, şofer sau limuzină.
UPDATE 21.40 Numele p