Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Controale intense la unitățile de procesare și magazinele din Alba. Vezi ce le-a dat de lucru inspectorilor sanitar-veterinari

Publicat in Alba24, miercuri 13 martie 2013 ·

Scandalul cărnii de cal, al laptelui și, mai nou, al cărnii de curcan scoase la comercializare dau de muncă inspectorilor DSV Alba. Aceștia au demarat controale la unitățile de procesare, magazine și restaurante și colectează probe din aceste alimente, pentru a le supune analizelor. În ceea ce privește carnea de cal descoperită la depozitul din Blaj, inspectorii Autorităţii Naţionale Sanitare Veterintare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) au reușit recuperarea întregii cantități aflate pe piață, iar loturile vor fi transportate la Brașov, unde vor fi neutralizate. Firma din Blaj unde a fost descoperită carnea de cal va fi închisă.

Potrivit directorului Direcţiei Sanitare Veterinare (DSV) Alba, Mircea Miclea, în prezent s-a reușit recuperarea întregii cantități de carne de cal scoasă la comercializare. Este vorba despre cantitatea totală de aproximativ 100 de kilograme de carne descoperită la restaurante și depozite din București și Sibiu care va fi transportată la Brașov, pentru a fi distrusă. Joi, inspectorii DSV se vor prezenta la firma “Ady Salve” din Blaj cu ordonanță de interzicere a activității. Între timp, Direcția Sanitar-Veterinară a demarat controale la depozitele din Alba pentru a recolta probe de carne care ar putea conține ADN de cal. Deocamdată, rezultatele analizelor au fost negative.

Controale intense la unitățile de procesare, ferme și automate de lactate pentru depistarea laptelui infestat cu aflatoxină. Urmează carnea de cal

Controalele DSV Alba vizează și unitățile de procesare, fermele și automatele de produse lactate pentru a se descoperi dacă laptele infestat cu aflatoxină a ajuns și în județ. La toate cele 52 de probe ridicate până în prezent, cantitatea din această substanță se afla în limite normale, respectiv o concentrație admisă de sub 0,05%. Acțiunile DSV vor continua însă în perioada următoare, la toate unități

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum o ora
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

BNR avertizează că rata inflației va crește „considerabil” în următoarele luni

Mediafax acum o ora
Rata anuală a inflaţiei va creşte considerabil în următoarele luni, sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a preţului la energia electrică şi al majorării începând cu 1 august a cotelor TVA şi a accizelor, situându-se mult deasup

VIDEO Aeroportul din Marsilia, închis din cauza incendiilor de vegetație. Localnicii, îndemnați să evite „toate activitățile în aer liber”

HotNews acum 3 ore
Un incendiu de vegetație care se propaga rapid în sudul Franței, alimentat de rafale de vânt de până la 70 de kilometri pe oră, a dus la închiderea Aeroportului Marseille Provence, marți, potrivit unui purtător de cuvânt, afectând călătoriile chiar

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 5 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 9 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Doru Bușcu

Cancan acum o ora
Invitatul emisiunii este Doru Bușcu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Alertă în judeţul Bacău, după ce doi bărbaţi au încercat să bage cu forţa într-un autoturism o femeie. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Unul dintre suspecţi este soţul femeii, cu care e în divorţ - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii din judeţul Bacău au intervenit de urgenţă, marţi, după ce un apel la 112 a anunţat că doi bărbaţi au încercat să răpească o femeie din parcarea unui supermarket. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Ei au fost reperaţi, rid

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 4 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Cine transmite la TV meciul FCSB - Inter Club D'Escaldes, în primul tur preliminar din Champions League

Gazeta Sporturilor acum o ora
, prima manșă din turul 1 preliminar Champions League, are loc miercuri, 9 iulie, de la ora 20:30. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și transmis în direct pe Antena 1. . FCSB Inter D'Escaldes

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum 3 ore
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

Vremea

București
acum

36°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

34°
mar.

23°/35°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

25°
mar.

20°/31°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

17°/34°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
mar.

17°/32°
mie.

12°/17°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°