Piaţa de birouri a rămas activă la începutul acestui an, când patru grupuri de investitori au început construcţia pe şantiere unde vor fi realizate centre noi de afaceri cu o suprafaţă închiriabilă cumulată de 80.000 de metri pătraţi, în urma unor investiţii cumulate de circa 150 mil. euro, potrivit unei monitorizări a ZF.
Trei dintre cele patru proiecte sunt situate în Bucureşti şi însumează peste 60.000 mp, care se adăugă altor peste 100.000 mp de birouri la care lucrările au fost începute anul trecut şi deocamdată nu au fost finalizate. Aceşti investitori, printre care suedezii de la Skanska, belgianul Yves Weerts sau acţionarii firmei Proiect Bucureşti, pot fi consideraţi curajoşi, în condiţiile în care investesc într-o piaţă în care sunt în prezent circa 300.000 mp de birouri goale, iar economia nu dă semne de însănătoşire rapidă.
O lecţie pe care mulţi dezvoltatori au învăţat-o doar la sfârşitul perioadei de boom este cea cu privire la importanţa proximităţii faţă de reţeaua de metrou, astfel că fiecare dintre proiectele începute în 2013 se află la o distanţă de circa 500 de metri de o staţie de metrou, în timp ce proiectul din Cluj este realizat aproape de centrul oraşului. Întrebarea este dacă apropierea de metrou se va dovedi suficientă pentru închirierea spaţiilor pentru clădirile din Bucureşti.
Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro
Piaţa de birouri a rămas activă la începutul acestui an, când patru grupuri de investitori au început construcţia pe şantiere unde vor fi realizate centre noi de afaceri cu o suprafaţă închiriabilă cumulată de 80.000 de metri pătraţi, în urma unor investiţii cumulate de circa 150 mil. euro, potrivit unei monitorizări a ZF.
Trei dintre cele patru proiecte sunt situate în Bucureşti şi însumează peste 60.000 mp, care se adăugă altor peste 100.000 mp de birouri la care lucrările au